La Atena, se deschid primele Jocuri Olimpice Moderne, la 1.500 de ani după ce ele au fost interzise de împăratul Teodosiu I.
Calendarul zilei de 6 aprilie:
402-Are loc bătălia de la Pollentia, dintre romani şi vizigoţi. Romanii, conduşi de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă şi capturează familia liderului vizigot, Alaric.
1749-Constantin Mavrocordat aboleşte şerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt consideraţi robi, ci ţărani fără pământ. Anterior, la 5 august 1746, se instituise aceeaşi reformă în Muntenia, desfiinţând rumânia.
1795-Apare prima carte românească de matematică, Aritmetica, tipărită în Moldova şi datorată episcopului de Hotin, Amfilohie Hotiniul.
1814-Napoleon abdica.
1896-La Atena, se deschid primele Jocuri Olimpice Moderne, la 1.500 de ani după ce ele au fost interzise de împăratul Teodosiu I.
1913-S-a înfiinţat, la Bucureşti, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (Academia de Studii Economice), prima instituţie de învăţământ superior economic din România.
1917-Primul război mondial-Statele Unite declară război Germaniei.
1941-Al doilea război mondial-Germania invadează Iugoslavia.
1974-La Brighton, Marea Britanie, formaţia ABBA câştigă cea de-a 19-a ediţie a Eurovision–ul pentru Suedia cu piesa Waterloo!
1992-A început asediul oraşului Sarajevo de către armata sârbă. În aceeaşi zi, Comunitatea europeana recunoştea independenţa Bosniei–Herţegovina.
1994-Preşedinţii din Rwanda şi Burundi şi-au pierdut viaţa într-un accident aviatic.