Calendar 23 ianuarie: 1821 - Începutul Revoluției de la 1821: Tudor Vladimirescu i-a chemat pe locuitorii Țării Românești la luptă împotriva orânduirii

1512 - A început domnia lui Neagoe Basarab în Țara Românească (1512-1521).

1556 - În provincia Shaanxi din China, a avut loc cel mai dezastruos cutremur din istorie; numărul victimelor a fost estimat la 830.000.

1793 - A a avut loc doua împărțire a Poloniei.

1821 - Tudor Vladimirescu s-a adresat printr-o proclamație locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva orânduirii. Acesta a fost momentul declanșării revoluției conduse de Tudor Vladimirescu.

Pe 19 ianuarie 1821 moare domnul Ţării Româneşti, Alexandru Şuţu. Este posibil chiar ca el să-şi fi dat obştescul sfârşit ceva mai înainte, dar ştirea să fi fost ascunsă pentru a permite finalizarea ultimelor pregătiri ale conspiratorilor. Deloc întâmplător, Caimacamia constituită în urma decesului lui Şuţu şi care urma să administreze ţara până la numirea unui nou domnitor de către Poartă era condusă de aceiaşi trei mari boieri cu care Tudor încheiase înţelegerea din 15 ianuarie.

Încă din noaptea precedentă anunţului morţii domnitorului, 18/19 ianuarie, Tudor plecase spre Oltenia, spre a declanşa acţiunea convenită cu marii boieri, însoţit fiind de Dimitrie Macedonschi, omul Eteriei, şi de o gardă de arnăuţi. Pe 21 ianuarie ajunge la Târgu-Jiu, unde trage la casele prietenului său, Vasile Moangă. Acestuia îi destăinuie că răscularea poporului se va face cu consimţământul boierilor patrioţi. Sceptic, Moangă îi replică că din această întreprindere „nu va scăpa cu viaţă”. Răspunsul lui Tudor a intrat deja în legendă:„Ştiu, prietene, dar din ceasul în care m-am născut m-am îmbrăcat cu cămaşa morţii”.

Noaptea de 22/23 ianuarie Vladimirescu şi-o petrece la mănăstirea Tismana, urmând ca a doua zi să declanşeze acţiunea. Locul ales este câmpia din aproprierea satului Padeş, de unde îşi lansează celebra proclamaţie, de fapt primul document al revoluţiei. Tonul folosit este dur, menit să incite şi să stimuleze populaţia să i se alăture:„Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?” Prin această proclamaţie, Tudor pare că „trasează adevărata orientare a revoluţiei, atât în sens politic-naţional, cât şi social, conferind acesteia un caracter independent de marii boieri, cu care se înţelesese iniţial, evident, stârnind nemulţumirea acestora, în orice caz, o stare de incertitudine şi confuzie” (N. Isar).

Însă, la o mai atentă citire a proclamaţiei, desluşim nişte nuanţe, care atenuează mult din presupusul caracter antiboieresc ce-i este îndeobşte atribuit. „Să ştiţi că nimenea dintre noi nu este slobod, în vremea aceştii Adunări-obştii folositoare-ca să se atingă măcar de un grăunti, de binele sau de casa vreunui neguţător, orăşan sau ţăran, sau de al vreunui locuitor, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să se jărtfească;însă ale celor cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiţi – numai ale acelora să se ia, pentru folosul de obşte”. Cu alte cuvinte, inerentele acte de jaf ce ar fi urmat să se producă erau permise doar împotriva celor care s-ar fi opus mişcării, în niciun caz celor „făgăduiţi”, cu care de altfel Tudor era înţeles.

Pentru a pătrunde sensul acţiunilor ulterioare ale lui Tudor este esenţial să descifrăm întreaga complexitate a peisajului social, politic şi diplomatic în care are loc mişcarea sa. Pe de o parte, el are o înţelegere cu marii boieri pământeni, dornici să scape de domnii fanarioţi şi să restabilească autonomia ţării, dar fără ca sistemul social să se schimbe. Pe de altă parte, Tudor trebuie să ridice o populaţie şi în primul rând pe ţărani, liberi sau neliberi, excedaţi de o fiscalitate nemiloasă, agravată în timpul ultimilor doi domni, Caragea şi Şuţu:„Ajuns în Oltenia, în fruntea pandurilor, dar şi a altor pături ale lumii satelor, ca şi ale oraşenilor, care răspund la chemarea sa, [...] Tudor se vede silit să adapteze programul şi acţiunile sale pe linia satisfacerii intereselor nu numai ale marilor boieri, ci şi pe linia intereselor acestor categorii sociale care stăteau la baza mişcării” (N. Isar).

Înţeles cu Eteria şi bazându-se pe sprijinul rus, în eventualitatea unui conflict, pe care sconta, între ţar şi Poartă, Vladimirescu trebuia în acelaşi timp să menajeze momentan susceptibilităţile turcilor, pentru a nu provoca o intervenţie a acestora. În plus, Tudor avea şi propriile sale proiecte de promovare politică, neacceptând niciun moment doar statutul de instrument al boierilor, al Eteriei, al Rusiei sau al oricui altcuiva. Gestionarea acestei situaţii extrem de fluide, concomitent cu menţinerea disciplinei în rândurile propriei sale oştiri, ca şi preîntâmpinarea unor abuzuri, ce, incontrolabil, urmau să se producă, făceau din misiunea lui Tudor una foarte dificilă. Vorba lui Iuliu Maniu:„O revoluţie ştii întotdeauna cum începe, dar niciodată nu ştii cum se sfârşeşte”.

Tot de la Padeş, Vladimirescu expediază şi trei memorii explicative ale acţiunii sale, unul către Înalta Poartă, celelalte două împăraţilor Rusiei şi Austriei, aflaţi, în acel moment, la congresul Sfintei Alianţe de la Laybach (astăzi, Ljubliana, capitala Sloveniei). „În memoriu către sultan – pe un ton ce respecta raporturile tradiţionale cu acesta, dar ferm în esenţa lui – fără a se aduce o acuzaţie directă suzeranului, se motiva acţiunea începută, cerându-se Porţii să se abţină de la vreun act de autoritate până ce «norodul» nu va readuce dreptatea în ţară, după care un reprezentant al sultanului putea veni să constate şi să se convingă atât de justeţea acţiunii, cât şi de dreptatea reaşezată. În continuare, n-a fost întreruptă legătura cu paşalele de la Dunare, iar prin ele cu Poarta şi chiar direct, la Istambul, vor fi trimişi curieri cu alte memorii" (G.D. Iscru).

 Cópii ale proclamaţiei au fost trimise în toată Oltenia, fapt care a contribuit la o masivă adeziune a populaţiei la mişcarea iniţiată de Tudor. Fundamentală însă la această impresionantă raliere a locuitorilor din Oltenia era starea deplorabilă în care se găseau aceştia. Impresionant şi extrem de sugestiv este tabloul suferinţelor pe care trebuia să le suporte sărmanul contribuabil muntean, tablou schiţat de către unul dintre cei mai luminaţi oameni ai vremii, Dinicu Golescu:

„O! Se cutremură mintea omului când îşi va aduce aminte că [...] fraţii noştri au fost câte zece aşternuţi pe pământ, cu ochii în soare şi o bârnă mare şi grea pusă pe pânticele lor ca, muscându-i muştele şi tânţarii, nici să nu poată a se feri![...] Aceste nedrepte urmări şi nepomenite peste tot pământul i-au adus pe ticăloşii locuitori întru aşa stare, încât intrând cineva într-acele locuri, unde se numesc sate, nu va vedea nici biserică, nici casă, nici gard împrejurul casei, nici car, nici bou, nici vacă, nici patul cu semănăturile omului pentru hrana familiei [...] ci numai nişte odăi în pământ ce le zic bordeie”.

Tudor era un prea bun cunoscător al acestei stări de lucruri pentru a nu-şi da seama că un mesaj de îndreptare a nedreptăţilor va merge direct la inimile oamenilor. Plecat din Bucureşti cu un program naţional cu accente antifanariote, Vladimirescu lansează la Padeş o proclamaţie axată mai degrabă pe rezolvarea unor probleme sociale. În fond, pentru cei care îl urmau, era mai important să scadă birurile, decât dacă domnul era grec sau român.
De la Padeş, Tudor se îndreaptă spre Craiova, mica lui ceată crescând, „ca un bulgăre de zăpadă care are aparenţa de a se transforma într-o lavină”, după cum plastic raporta consulul austriac de la Bucureşti superiorilor săi. Trece prin Baia de Aramă, Strehaia şi Gura Motrului (unde lichidează rapid rezistenţa opusă de notabilităţile locale), aşezându-şi tabăra nu departe de Craiova, la Ţânţăreni. Aici va rămâne aproape toată luna februarie (4-28), răstimp în care poartă o asiduă corespondenţă cu Divanul şi cu reprezentanţii marilor puteri la Bucureşti.

În cadrul acestui dialog epistolar, de mare însemnătate este scrisoarea pe care Vladimirescu i-o trimite pe 11 februarie marelui vornic, Nicolae Văcărescu, un adevărat rechizitoriu la adresa clasei politice şi de reafirmare a legitimităţii autorităţii sale, bazată pe masiva adeziune populară de care se bucura:„Dar, cum nu socotiţi dumneavoastră că patrie se cheamă popolul, iar nu tagma jăfuitorilor? Şi cer ca să-mi arăţi dumneata ce împotrivire arăt eu împotriva popolului? Că eu alta nu sunt, decât numai un om luat de către tot norodul ţării cel amărât şi dosădit din pricina jăfuitorilor ca să le fiu chivernisitor în treaba cererii dreptăţilor!”.

Îndelungata staţionare a „Adunării norodului” (armata lui Tudor, dar şi organ reprezentativ al poporului) la Ţânţăreni are la bază motivaţii strategice, politice şi diplomatice. În primul rând, Vladimirescu dorea să-şi consolideze baza de putere din Oltenia, atât pentru a avea spatele asigurat în timpul marşului pe care urma să-l efectueze spre Bucureşti, dar şi pentru a se bucura de o zonă de refugiu în cazul unei intervenţii turceşti. În acest sens, el transformă mănăstirile olteneşti (Tismana, Polovraci, Bistriţa, Cozia) în adevărate puncte întărite, dotându-le cu oameni, muniţii şi „zaherele”. Concomitent, Tudor urmăreşte cu maximă atenţie evoluţia situaţiei politico-militare din zonă:declanşarea insurecţiei eteriste, atitudinea Rusiei şi reacţia Imperiului Otoman.

1832 - S-a născut pictorul francez Édouard Manet (d. 1883).

1878 - A fost semnat armistițiul din războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Sfârșitul Războiului de Independență.

1945 - Armata a 4-a română a elibereat orașul Roznava din Cehoslovacia.

1955 - A avut loc prima audiție, la Paris, a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente”, de George Enescu.

1973 - Președintele american Richard Nixon a anunțat încheierea unui acord care a dus la încetarea ostilităților militare din Vietnam.

1989 - A murit pictorul spaniol Salvador Dalí (n. 1904). 

1999 - A cincea mineriadă-Miron Cozma și Romeo Beja, liderii minerilor, îl conving pe primul–ministru Radu Vasile să redeschidă minele Dâlja și Bărbăteni și să promită o creștere salarială pentru ortaci de 30–35%. Minerii se reîntorc în Valea Jiului.