Calendar 22 septembrie: 1520 - A murit sultanul otoman Selim I, cuceritorul Egiptului. Va fi urmat la tron de fiul său, Soliman Magnificul
1520 - A murit sultanul otoman Selim I, cuceritorul Egiptului. Va fi urmat la tron de fiul său, Soliman Magnificul.
Selim I a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din istoria Imperiului Otoman. Sub conducerea sa, Semiluna a cucerit Egiptul și orașele sfinte Ierusalim, Mecca şi Medina. În 1514, Selim I a declarat război Imperiului Safavid pentru a stopa răspândirea Șiismului în favoarea Islamului Sunit, religia oficială a Imperiului Otoman. Bătălia decisivă a avut loc la Chaldirna. În urma victoriei obținute de Selim I, Imperiul Otoman a anexat estul Anatoliei și nordul Iranului, printre care și orașul Tabriz. Selim I a decis să taie complet legăturile dintre Imperiul Safavid cu restul lumii, pentru a stopa răspândirea Șiismului.
În urma campaniei din 1516-1517, Selim I a învins armatele mamelucilor, ocupând Egiptul și locurile sfinte ale Islamului. După campania din Egipt, Selim pregătea o expediţie în Ungaria. Pregătirile pentru această expediţie s-au oprit însă brusc, la aflarea veştii că sultanul Selim este bolnav, în al optulea an de domnie. După moartea lui Selim I, pe tronul pe Imperiului Otoman a urcat fiul său, Soliman Magnificul, care a continuat planurile tatălui său și a consolidat cuceririle acestuia.
1768 - A murit episcopul român unit Inocențiu Micu-Klein (n. 1692).
1835 - S-a născut prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Ferdinand al României (d. 1905).
1857 - O furtună puternică a scufundat nava rusească militară cu pânze „Lefort”, în Golfului Finic din Marea Baltică, cu 826 de oameni la bord. Epava navei fost descoperită la 4 mai 2013 între insulele Gogland și Bolshoy Tyuters.
1862 - Președintele Statelor Unite Abraham Lincoln a emis Proclamația de Emancipare prin care decreta eliberarea tuturor sclavilor negri din teritoriul confederat.
1869 - La München, a avut loc premiera mondială a operei Aurul Rinului, prima din tetralogia Inelul Nibelungilor de Richard Wagner.
1904 - A avut loc una dintre primele curse auto din România și din sud-estul Europei, pe traseul București-Giurgiu-București. Cursa a fost câștigată de George Valentin Bibescu care a obținut cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa, într-o cursă pe șoselele publice, cu un autoturism Mercedes de 40 CP.
1914 - Submarinul german U9, sub comanda lui Otto Weddigen, a scufundat trei cuirasate blindate britanice, HMS Aboukir, HMS Hogue și HMS Cressy.
1958 - A avut loc premiera bucureșteană a operei „Oedip”, de George Enescu; premiera mondială a operei avusese loc la Paris, în anul 1936).
1958 - S-a născut cântăreața, compozitoarea și chitarista americană Joan Jett.
1968 - A fost finalizat transferul celor două temple de la Abu Simbel. Clădirile au fost salvate de la scufundarea în apele lacului de acumulare Nasser. Salvarea templelor a început în anul 1964 de către o echipă multinațională de arheologi, ingineri și operatori calificați sub stindardul UNESCO, și a costat aproximativ 40 de milioane de dolari. Între 1964 și 1968, tot site-ul a fost atent tăiat în blocuri mari, demontate, ridicate și reasamblate într-un nou loc, cu 65 de metri mai mare și la 200 de metri mai sus de râu, într-una dintre cele mai mari provocările de inginerie arheologică din istorie.
Machetă expusă în muzeul din Assuan, care arată locul actual al celor două temple de la Abu Simbel, în comparație cu poziția inițială, în prezent scufundată (foto: Zureks / Wikimedia Commons)
1981 - A fost inaugurat oficial trenul de mare viteză francez TGV (Train à Grande Vitesse).