Calendar 15 martie: 44 î.Hr. - Iuliu Cezar a fost asasinat în urma unui complot al senatorilor romani
44 î.Hr. - Iulius Cezar a fost asasinat în urma unui complot al senatorilor romani.
Este anul 44 î.Hr., ziua de 15 martie. Senatul se întrunea în acea zi, iar membrii săi așteptau sosirea lui Cezar. Dar acesta se hotărâse să nu vină – din motive de sănătate, se spune, dar motivul real a fost soția sa, Calpurnia, care se panicase din cauza unor semne rele. „Ce spui, Cezar? Oare cineva de statura ta va lua în seamnă visele unei femei și semnele oamenilor fără minte?” Sunt cuvintele lui Decimus Iunius Brutus Albinus către Cezar. Așa l-a făcut să se răzgândească:Cezar a decis, în cele din urmă, să participe la ședința Senatului, chiar și numai pentru a anunța amânarea acesteia pentru o altă dată. Ce nu știa e că mai bine de 60 de uneltitori îl așteptau acolo, cu pumnalele ascunse sub robe. Decimus știa însă acest lucru prea bine:era, în fond, unul dintre liderii conspirației, iar acțiunile sale din acea dimineață aveau să schimbe cursul istoriei.
Majoritatea istoricilor i-a identificat pe Brutus și Cassius drept cei care au pus la cale întreaga conspirație împotriva lui Cezar. Mergând pe această idee, ei urmează exemplul lui Plutarh, care a scris însă la 150 de ani după evenimente, și al lui Shakespeare, care s-a inspirat după Plutarh. Istoricii tind să-l omită pe Decimus (numit în piesa lui Shakespeare Decius), chiar dacă el este adevărata cheie a poveștii: motivele sale sunt mai clare decât se crede, iar comportamentul său arată cât de bine se organizaseră conspiratorii.
Motivele asasinării
Cezar a rămas la Roma între octombrie 45 î.Hr. și martie 44 î.Hr. – cea mai îndelungată ședere a sa aici în mulți ani. N-a făcut niciodată public un program clar, dar acțiunile sale dădeau de înțeles că urma să schimbe maniera de guvernare a Romei. Se comporta din ce în ce mai autoritar și și-a luat titlul, nemaiîntâlnit în istoria cetății, de Dictator pe viață. A păstrat magistraturile republicane tradiționale, dar alegerile deveniseră deja simple formalități:puterea de numire în funcții o deținea de fapt Cezar. Consulii, pretorii și senatorii au văzut cum puterea se transfera către secretarii și consilierii lui Cezar, chiar dacă unii abia deveniseră cetățeni romani de drept;unii erau chiar foști sclavi. Cezar nu era rege, dar obținuse o putere echivalentă cu cea a unui monarh.
Mai exista o problemă:ce se va întâmpla după moartea lui Cezar? Pentru criticii săi, favorurile pe care i le făcea lui Octavian aduceau pericolul fondării unei dinastii.
Unii romanii răspundeau la puterea din ce în ce mai mare a lui Cezar cu lingușiri. Îi acordau foarte multe titluri onorifice, numindu-l chiar zeu. Alții, însă, au decis că el trebuia oprit și au hotărât să-l asasineze, spunând că acționează în numele Republicii și al Libertății, și împotriva unei monarhii în devenire. Adevărul era însă că aceștia vedeau în puterea lui Cezar o amenințare directă la propriile lor privilegii.
Primele idei cu privire la asasinarea lui Cezar apar din vara anului 45 î.Hr., dar complotul care va duce la crima din 15 martie se încheagă abia în februarie 44 î.Hr. Cel puțin 60 de oameni s-au alăturat complotului (dintre care putem identifica, astăzi, doar 20). Potrivit lui Seneca, cei mai mulți dintre complotiști nu erau inamicii lui Cezar (foști aliați ai lui Pompei), ci prieteni și susținători de-ai săi.
Nu putem spune însă același lucru despre Brutus și Cassius, cei mai cunoscuți dintre complotiști. Cu toate acestea, Pompei îl sprijinise pe Pompei până ce acesta a pierdut în fața lui Cezar pe câmpul de luptă în 48 î.Hr., apoi s-a alăturat taberei învingătorului. L-a trădat atunci pe Pompei și i-a oferit lui Cezar informații cu privire la locul în care acesta se ascundea (căci scăpase după bătălie). După aceea, Cezar l-a răsplătit pe Brutus cu funcții importante. Acesta a fost însă punctul pozitiv culminant al relației dintre cei doi. În vara lui 45 î.Hr., Brutus a divorțat de soția sa și s-a recăsătorit cu nimeni altcineva decât Porcia, fica marelui dușman al lui Cezar, Cato.
Din iarna anului 44 î.Hr., opozanții lui Cezar încep să facă apel la Brutus să apere tradiția predecesorilor săi, printre care se număra și fondatorul Republicii, Lucius Junius Brutus, cel care veghease asupra expulzării regilor Romei. Astfel, dintr-o combinație de mândrie, principii și, poate, dragoste pentru soția sa, Brutus s-a întors împotriva lui Cezar.
Un asasinat cu precizie militar
Complotul de asasinare a lui Cezar a avut succes deoarece a fost foarte atent plănuit și executat fără cusur. Fiind implicați generali de talia lui Decimus, Cassius și Trebonius, acesta era un plan de precizie militară. Asasinii au ales să-l omoare ei înșiși pe Cezar și nu să angajeze un asasin – detaliu care arată cât de serioși erau. Iar alegând să acționeze la o ședință a Senatului, nu în privat, au făcut din asasinarea lui Cezar nu o vendetă personală, ci un act public, un asasinat.
Că aceasta a fost o operațiune a unor profesioniști o arată și arma aleasă pentru crimă. Asasinii lui Cezar l-au atacat pe acesta cu pumnale și nu, cum spun unii, cu săbii. O sabie ar fi fost prea mare pentru a putea pătrunde cu ea, pe ascuns, în Senat, și prea incomod de folosit în spații restrânse. Mai precis, asasinii au folosit un pumnal militar (pugio¬), folosit de legionari. Pumnalele militare nu erau doar arme practice, ci și onorabile. După asasinat, partizanii lui Cezar i-au condamnat pe asasini drept criminali de drept comun și i-au acuzat că ar fi folosit un cuțit tip sicae, considerat armă de mâna a doua.
Casa Senatului se poate vedea și astăzi în Forul roman și mulți vizitatori presupun că aici a fost ucis Cezar. Însă crima nu a avut loc aici, și nici pe Capitoliu, ca în piesa lui Shakespeare. Asasinatul a fost comis în Casa Senatului a lui Pompei, marele rival al lui Cezar. Aceasta făcea parte dintr-un complex imens ce includea un teatru, un parc, magazine ș.a. De 15 martie, aici aveau loc jocuri ale gladiatorilor, fapt folosit de Decimus drept scuză pentru a-și trimite trupa de gladiatori în apropiere de Casa Senatului. Însă adevăratul lor scop acolo era de a servi drept forță de securitate în caz că ceva nu mergea conform planului.
În calitate de general, Cezar beneficia de un bodyguard, dar el a renunțat la acesta când s-a întors la viața de civil în Roma. Dorea să pară mai accesibil și lipsit de frică. În plus, numai senatorii puteau participa la o ședință a Senatului, așa că alaiul de însoțitori ai lui Cezar trebuia să rămână în afara clădirii. Mai mult, Cezar numise personal mai mulți senatori, unii dintre ei militari, iar dacă aceștia ar fi venit în ajutorul său, i-ar fi putut opri pe asasini.
Pentru a preveni acest lucru, asasinii au trebuit să acționeze foarte repede, izolându-și victima înainte de a lovi. Chiar înainte ca Cezar să-și ocupe locul pe scaun, câțiva dintre complotiști s-au așezat în spatele lui, în timp ce alții au venit în jurul său pentu a-i distrage atenția. De fapt, ei au format un perimetru în jurul lui Cezar. Apoi au pornit la atac. Tillius Cimber, un fost soldat pe care Cezar îl ajutase în trecut, a tras de toga victimei, iar la acest semnal ceilalți au scos cuțitele.
Cezar s-a adresat imediat lui Cimber – „Dar asta e violență!”-și l-a înjurat pe Publius Servilius Casca, care a lovit primul. Dar nu a spus niciodată „Și tu, Brutus?” – aceste cuvinte sunt o invenție a Renașterii. Unii autori antici au scris despre un zvon potrivit căruia Cezar ar fi rostit cuvintele „Și tu, copile?”, dar și ei se îndoiau că acest fapt ar fi fost adevărat.
Între timp, Trebonius fusese însărcinat să-l țină de vorbă pe Marc Antoniu la ușa clădirii. Antoniu era un veteran respectat, considerat puternic și periculos, și un om loial lui Cezar. Dacă s-ar fi aflat în camera crimei, ar fi sărit cu siguranță în ajutorul acestuia.
Cu Marc Antoniu ținut departe de locul crimei, Cezar nu a avut cum să se apere. A murit, probabil, în doar câteva minute din cauza rănilor grave suferite – potrivit surselor, au fost 23 de lovituri de pumnal.
În pofida asasinatului executat cu precizie, dispariția lui Cezar n-a avut efectul scontat de asasini. Roma a fost cuprinsă din nou de un război civil, iar complotiștii aveau să fie la rândul lor uciși. Mai mult decât atât, Republica în numele căreia au acționat a pierit, fiind înlocuită de un Imperiu. Astea nu înseamnă însă că complotiștii au fost, să zicem, niște idealiști nesăbuiți, ci doar că abilitățile lor militare, demonstrate în 15 martie, nu erau completate și de o perspicacitate politică, care le-ar fi permis să întrevadă mai bine efectele acțiunii lor.
493 - Odoacru, primul rege barbar al Italiei după căderea Imperiului Roman de Apus, a fost ucis de Teodoric cel Mare, rege al ostrogoților.
856 - Împăratul bizantin Mihail al III-lea a răsturnat regenţa mamei sale, împărăteasa Teodora, cu sprijinul nobilimii bizantine.
1493 - Cristofor Columb s-a întors în Spania după prima sa călătorie în America.
1831 - S-a născut prozatorul, dramaturgul şi publicistul Pantazi Ghica (d. 1882)
1848 - La Budapesta, a fost declanșată revoluţia maghiară împotriva dominaţiei habsburgice.
1876 - La Bucureşti, a apărut ziarul „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici şi I.L. Caragiale.
1908 - La Paris, a avut loc prima audiţie a „Rapsodiei spaniole”, de Maurice Ravel.
1916 - Preşedintele Woodrow Wilson a trimis 4.800 trupe americane peste graniţa SUA-Mexic, pentru urmărirea lui Pancho Villa.
1917 - Ţarul Nicolae al II-lea a abdicat, eveniment care a marcat sfârşitul dinastiei Romanovilor şi a Imperiului Ţarist.
1939 - Ca urmare a intrării trupelor hitleriste în Cehoslovacia, în România s-a decretat mobilizarea generală. Pe întreg teritoriul României au avut loc manifestaţii în sprijinul Cehoslovaciei.
1940 - A murit filosoful Nae Ionescu (n. 1890)
1964 - Echipa de handbal masculin a României a câştigat campionatul mondial din Cehoslovacia după ce a învins în finală echipa Suediei cu scorul de 25 - 22 şi a devenit pentru a două oară campioană mondială.
1975 - A murit armatorul grec Aristotel Onassis (n. 1906)
