Calendar 14 ianuarie: 1954 - Actrița americană Marilyn Monroe s-a căsătorit cu jucătorul de baseball Joe DiMaggio
1301 - Dinastia Árpád, domnitoare în Regatul Ungariei începând cu sfârşitul secolului al IX-lea, s-a stins odată cu moartea regelui Andrei al III-lea.
1506 - Într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, a fost descoperit grupul statuar grec Laocoon şi fiii săi, cu o înălţime de 2,42 de metri şi executat din marmură albă, aparţinând perioadei elenistice.
1514 - Papa Leon al X-lea emite o bulă papală împotriva sclaviei.
1539 - Spania anexează Cuba.
1557 - Apare, la Braşov, Octoihul în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi, care va desfăşura, până la 1583, o bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română.
1742 - A încetat din viaţă astronomul englez Edmond Halley, cel care a descoperit cometa care îi poartă numele (n. 8 noiembrie 1656).
1825 - S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu (m. 20 august 1872).
1876 - Brevetarea telefonului. La aceasta dată, Alexander Graham Bell şi Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Pe această diferenţă s-au bazat cei ce i-au adjudecat lui Bell invenţia în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori.
1894 - S-a născut Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Jiu" căzută în luptele de la Mărăşeşti (m. 23 august 1917).
1898 - A încetat din viaţă scriitorul englez Lewis Carol (Charles Dogson), autorul celebrei povestiri "Alice în ţara minunilor" (n. 27 ianuarie 1832).
1900 - A avut loc premiera operei Tosca de Giacomo Puccini la Teatrul Constanzi din Roma, în rolul titular fiind soprana româncă Hariclea Darclee.
1934 - A încetat din viaţă medicul Ioan Cantacuzino, fondatorul şcolii româneşti de microbiologie şi medicină experimentală (n. 25 noiembrie 1863).
1954 - Actrița americană Marilyn Monroe s-a căsătorit cu jucătorul de baseball Joe DiMaggio.
În februarie 1954, Marilyn Monroe şi Joe DiMaggio se aflau în luna de miere în Tokyo. Artista a primit atunci o invitaţie de la Generalul John E. Hull, comandantul trupelor din Orientul Îndepărtat, pentru a da o reprezentaţie pentru trupele americane staţionate în Coreea, statul sfâşiat de război. Marilyn şi Joe au discutat ca în familie despre posibilitatea unui turneu în Coreea: el şi-a exprimat îngrijorarea pentru siguranţa ei – armistiţiul fusese abia semnat, în iulie 1953, spectacolul avea să aibă loc foarte aproape de linia frontului –, ea a zis “măcar atât să pot face” şi a acceptat invitaţia.
Fabulosul turneu a constat în zece spectacole, comprimate în patru zile. Vremea nu a fost de partea ei, căci temperatura era sub zero grade. Dar în vreme ce audienţa masculină se ghemuia sub pături, Marilyn înfrunta cu stoicism condiţiile meteo, într-o rochiţă scurtă, strâmtă, cu paiete. A fascinat publicul imediat. A cântat, a dansat şi a glumit. Un membru al Corpului de Ingineri al Armatei americane spunea despre Marilyn că “dintre toţi artiştii care au venit la noi în Coreea – şi au fost o jumătate de duzină sau cam aşa ceva – ea a fost cea mai bună. Era un frig aspru, dar ea nu se grăbea să plece. Marilyn a fost un artist grozav. A făcut mii de soldaţi să simtă că ei îi păsa cu adevărat.”
Marilyn a fost acompaniată de o trupă formată din unsprezece militari, numită Anything Goes (“Orice merge”). Pianistul, Albert Guastafeste, a declarat, uimit de modestia vedetei:“Cineva ar trebui să meargă la ea şi să îi spună că ea este Marilyn Monroe. Pare să nu realizeze asta. Când faci o gafă, îţi spune că îi pare rău. Când ea face o gafă, îmi cere mie scuze!”
1957 - A încetat din viaţă actorul Humphrey Bogart („Şoimul maltez”, „Casablanca”, „Regina africană”, etc.) (n. 25 decembrie 1899).
1972 - Regina Margareta a II-a a urcat pe tronul Danemarcei.