8 Ianuarie: Charles de Gaulle a devenit primul preşedinte al celei de-a cincea Republici Franceze
Evenimente petrecute în data de 8 Ianuarie de-a lungul timpului
1198 - Scaunul pontifical de la Vatican este ocupat de Papa Inocenţiu al III-lea.
1297 - Francesco Grimaldi, descendent al unui guelf din Genova, ambasador la curtea lui Frederic I Barbarossa şi la cea a emirului Marocului, partizan al Papei, a debarcat pe ţărmul stâncos al actualului Principat. Menţionat documentar în secolul al X-lea ca o seniorie, Monaco a devenit, în timpul domniei familiei Grimaldi (1297-1715), un principat independent. Familia Grimaldi este una dintre cele mai vechi dinastii din lume. Principatul Monaco este cunoscut sub numele de "paradisul fiscal", un colţ de rai în care impozitul pe venit a fost desfiinţat printr-un decret emis în 1969. Aici trăiesc numeroase celebrităţi.
1392 - Prima menţiune documentară a funcţiei de stolnic şi de paharnic în Ţara Românească. În Moldova ele apar atestate la 18 noiembrie 1393.
1864 - Este deschisă şcoala preparandală din Iaşi, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanţii înscrişi în anul întâi se află şi Ion Creangă.
1873 - S-a născut liderul politic Iuliu Maniu.
1889 - Herman Hollerith patentează prima maşină de calculat.
1892 - Are loc, la Sibiu, Conferinţa extraordinara a Partidului Naţional Român, care decide elaborarea unui Memorandum către Împăratul Franz Joseph I, cuprinzând toate revendicările românilor ardeleni.
1912 - În Africa de Sud a fost constituit Cogresul Naţional African (ANC).
1944 - Procesul de la Verona, în care au fost judecaţi 18 membri ai Marelui Consiliu Fascist Italian (o parte dintre acestia au fost executaţi ulterior, la 12 ianuarie).
1958 - Americanul Bobby Fischer a câştigat primul lui campionat naţional de şah, la vârsta de 14 ani.
1959 - Charles de Gaulle a devenit primul preşedinte al celei de-a cincea Republici Franceze.
1960 - Pentru prima dată din 1816, în Catedrala Notre–Dame din Paris are loc o nuntă princiară, prinţesa Francoise de Bourbon–Parma se cunună cu prinţul Eduard von Lobkowitz.
1961 - Referendum la care poporul francez a răspuns printr-un „Da” masiv la problema privind autodeterminarea Algeriei.
1971 - Primul festival internaţional al filmului de la Belgrad (FEST), sub deviza "Această minunată lume nouă".
1990 - Tribunalul Municipiului Bucureşti autorizează funcţionarea primului partid politic din România post-comunistă, PNŢCD, continuator al partidului istoric interzis în 1947. Corneliu Coposu este cel care îl organizează în chiar noaptea de 22-23 decembrie 1989, lansând un "Apel către ţară".
1990 - Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind înfiinţarea Agenţiei Române de Presă, ROMPRES, în subordinea CFSN, prin reorganizarea Agerpres, care se desfiinţează.
1992 - Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Federaţia Rusă.