18 noiembrie: Mickey Mouse şi a făcut pentru prima dată apariţia jpeg

18 noiembrie: Mickey Mouse şi-a făcut pentru prima dată apariţia

📁 Calendar
Autor: Redacția

1302-Prin bula papală Unam Sanctam, papa Bonifaciu al VIII-lea proclamă supremaţia spirituală a papei asupra tuturor deciziilor dogmatice.

1307-După legenda lui Aegidius Tschudi, (Legendarul) Wilhelm Tell a trebuit să tragă cu arcul într-un măr aşezat pe capul fiului său.

1820-Comandantul american Nathaniel Palmer a descoperit Antartica.

1840-Premieră la Iaşi, a comediei "Farmazonul din Hârlău", prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Costache Caragiali.

1864-Este discutată şi aprobată în Consiliul oraşului, nouă stemă a Capitalei, având ca element principal imaginea Sfântului Dimitrie Basarabov, desemnat patronul oraşului.

1874-România a aderat la Convenţia internaţională pentru înbunătăţirea soartei militarilor răniţi din armatele în campanie (Crucea Roşie), încheiată la 10/22 august 1864, la Geneva.

1883-Orarul căilor ferate americane a fost standardizat, fixându-se un singur fus orar pe întreg teritoriul Statelor Unite.

1905-Prinţul Carl al Danemarcei devine regele Haakon VII al Norvegiei.

1926-George Bernard Shaw refuză sa accepte banii pentru Premiul Nobel, spunând-"Pot să-l iert pe Alfred Nobel pentru că a inventat dinamita, dar numai o persoană diabolică a putut să inventeze Premiul Nobel".

1928-Mickey Mouse, cunoscutul personaj din desenele animate ale lui Walt Disney, şi-a facut pentru prima oară aparitia la "Colony Theatre" din New York, în filmul intitulat "Steamboat Willie".

1963-Premiera filmului istoric Tudor, în regia lui Lucian Bratu, film de referinţă în istoria cinematografului românesc care evocă mişcarea istorică de la 1821.

1963-Primul telefon cu taste este introdus în circuitul comercial din SUA.

1976-Parlamentul spaniol a aprobat un proiect de lege care viza instaurarea democraţiei, dupa 37 de ani de dictatură.

1978-România intra, ca membru deplin, în Biroul "Grupului celor 77" din cadrul UNESCO.

1978-Are loc sinuciderea în masă din Jonestown.

2002-Bursa de Valori Bucureşti a fost admisă ca membru corespondent al Federaţiei Europene a Burselor de Valori, care cuprinde 31 de membri plini şi 8 asociaţi din rândul burselor mari din Europa.