13 aprilie: Eliberarea oraşului Viena de sub ocupaţie germană
1452-A fost încheiată Pacea de la Adrianopol, între Iancu de Hunedoara şi Imperiul Otoman, prin care turcii se obligau să înceteze atacurile asupra Ţării Româneşti, Transilvaniei, Ungariei şi Serbiei şi să nu ridice noi fortificaţii de-a lungul Dunării.
1605-A murit ţarul rus Boris Feodorovici Godunov (1598-1605). A dus o politică de centralizare a statului. (n. 1551).
1695-A murit fabulistul şi moralistul francez Jean de La Fontaine. (n. 8 iul. 1621).
1743-S-a născut Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
1849-Ungaria devine republică.
1859-La Conferinţa reprezentanţilor Puterilor garante, consacrată dezbaterii situaţiei din Principatele Române, cinci dintre marile puteri participante (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei) au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Moldova şi Ţara Românească.
1886-S-a născut, la Bârlad, pictorul Nicolae Tonitza.
1889-A început să funcţioneze prima agenţie de presă din România, „Agenţia Română".
1913 -S-a înfiinţat, la Bucureşti, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, prima instituţie de învăţământ superior economic din România.
1919 - La Amritsar, India, trupele britanice şi din Gurkha masacrează peste 380 de demonstranţi neînarmaţi.
1926 - S-a născut inginerul Sabin Marius Peculea, membru titular al Academiei Române (1993). Şi-a legat numele de proiectarea, realizarea şi optimizarea sistemului de obţinere a "apei grele.
1938-Printr-o scrisoare adresată de Gheorghe Tătărescu lui Constantin I. C. Brătianu, curentul favorabil regelui Carol al II-lea s-a separat definitiv de restul partidului conservator.
1939-Marea Britanie şi Franţa acordă garanţii unilaterale privind frontierele României şi Greciei în speranţa echilibrării jocului politic al Germaniei în zona de sud-est a Europei.
1941-Al doilea război mondial- La Moscova, se semnează "Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia şi URSS.
1941 - Al Doilea Război Mondial - Trupele Germaniei hitleriste au ocupat Belgradul.
1945 -Eliberarea oraşului Viena de sub ocupaţie fascistă.
1945 - Eliberarea Italiei de sub ocupaţia fascistă.
1945 -Proclamarea oficială a administraţiei româneşti în partea de N-E a Transilvaniei (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), restabilită la 9 martie 1945.
1946 - Reluarea oficială a relaţiilor diplomatice cu Franţa. Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov.
1948 -Marea Adunare Naţională votează Constituţia Republicii Populare Române, prima constituţie postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziţie al perioadei pe plan economic şi social. Este ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, şi un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.
1973 -Se constituie Institutul Central de Matematică.
1975 - Izbucnirea războiului civil în Liban (1975-1990.)
1992 - Proclamarea Republicii Federale Iugoslavia, formată din Serbia şi Muntenegru.
2005 -Primele informaţii oficiale despre cei trei jurnalişti răpiţi au fost oferite de preşedintele Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă, în care afirma că jurnaliştii "sunt ostatici în mod real, nefiind nici liberi, nici în mâna forţelor coaliţiei din Irak" şi critica nivelul extrem de ridicat de intoxicare a presei româneşti în acest caz.
2005-Parlamentul European a aprobat aderarea României la UE.