VIDEO Şi Aliaţii au folosit torpile umane în Al Doilea Război Mondial!
Istoricul Marian Ştefănescu consideră că efortul Germaniei naziste de a pune la îndoială supremaţia engleză pe mare prin atacul convoaielor aliate a fost de la început sortit eşecului, mai mult atacurile navelor germane au fost în general temerare şi riscante. Pentru a înlătura pericolul pe care îl reprezenta cuirasatul german Tirpitz, aliaţii au folosit inclusiv torpile umane pentru a-l scufunda.
„După ce Franţa şi Marea Britanie au declarat război Germaniei ca urmare a invadării Poloniei de către trupele celui de-al Treilea Reich, singurele acţiuni de luptă puternice între cele două părti s-au desfăşurat pe apă în aşa numita „Bătălie a Atlanticului”.
Germanii au folosit cele mai puternice nave pe care le deţineau:cuirasatele Bismark şi Tirpitz, pentru a pune la îndoiala supremaţia flotei engleze pe oceanele lumii. Dacă soarta navei Bismark este bine cunoscută, cuirasatul fiind scufundat de marina engleza la 27 mai 1940, mai puţin ştiută este povestea cuirasatului Tirpitz.
Tirpitz ameninţa comunicaţiile între aliaţii occidentali si URSS, convoaiele aliate care traversau Atlanticul de Nord erau în mare pericol pentru că baza cuirasatul german era în fiordurile norvegiene.
Nava germană a fost urmărită şi atacată de către forţele aliate cu toate mijloacele posibile până când a fost scfundată pe 12 noiembrie 1944. Pentru a scufunda Tirpitz, aliaţii au folosit inclusiv “torpile umane”, au bombardat-o aerian şi au reuşit să o scufunde după zece astfel de atacuri. În timp ce nava se scfunda marinarii germane cântau:Deutschland, DEUTSCHLAND ueber alles!(Germania peste toate)”, a declarat profesorul Marian Ştefănescu.