incendii grecia atena profimedia (4) jpg

Vara anului 2024 a fost cea mai fierbinte înregistrată vreodată în Grecia

Vara anului 2024 este cea mai fierbinte înregistrată vreodată în Grecia, depăşind chiar şi recordul anterior de căldură cu un grad Celsius, a anunţat Observatorul meteorologic al ţării, relatează Agerpres.

Iunie şi iulie au fost lunile cele mai toride înregistrate din 1960, când au început măsurătorile, în timp ce august a fost a doua lună cea mai fierbinte după august 2021, indică site-ul meteo.gr.

Observatorul a indicat că a tras o concluzie preliminară pe baza datelor furnizate de programul european de observare a climei Copernicus.

Cu cât au fost mai mari mediile anuale

În medie, temperaturile de vară în Grecia au crescut cu 2,3 grade Celsius între 1960 şi 2024, potrivit observatorului, care a subliniat deja în martie că iarna anului 2023 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Grecia.

Pe lângă o secetă prelungită, Grecia a fost lovită din nou în această vară de zeci de incendii forestiere, dintre care unul a devastat suburbiile Atenei în august. O femeie aflată într-o fabrică şi-a pierdut viaţa.

reprezentanții Copernicus au declarat că anul acesta a fost probabil cel mai fierbinte înregistrat vreodată pe Pământ.

Datele survin în contextul unui sezon de valuri de căldură la nivel global care, potrivit cercetătorilor, au fost intensificate de schimbările climatice cauzate de om.

"În ultimele trei luni, planeta a cunoscut cele mai fierbinţi luni iunie şi august, cea mai fierbinte zi şi cea mai fierbinte vară boreală înregistrată vreodată", a declarat, potrivit unui raport, Samantha Burgess, director adjunct al Copernicus.

"Această serie de temperaturi record creşte probabilitatea ca 2024 să fie cel mai fierbinte an înregistrat vreodată", a adăugat ea.

Mai multe pentru tine...