Un înalt comandant militar din Berlarus amenință Polonia
Belarus va considera Polonia primul său obiectiv militar în cazul în care va fi atacat, iar Minskul va răspunde cu lovituri asupra infrastructurii de război şi a posturilor de comandă ale Varşoviei, a declarat miercuri adjunctul şefului de Stat Major al forţelor armate belaruse, Ruslan Kosighin, citat de agerpres.ro.
''În cazul declanşării unui conflict, teritoriul Poloniei şi infrastructura sa militară se transformă în obiectivul principal'', a avertizat Kosighin, citat de agenţia oficială Belta.
Militarul belarus a declarat că autorităţile poloneze trebuie să fie conştiente de faptul că, văzându-se atacat, Belarusul îşi va concentra răspunsul asupra ''centrelor de luare a deciziilor, sistemelor de control, centrelor de amplasare (a sistemelor de apărare antiaeriene - n.r.), arsenalelor şi bazelor, dar şi altor obiective economice importante''.
''Suntem pregătiţi pentru diverse evoluţii ale situaţiei. Nu am dori să avem de-a face cu un scenariu militar, însă în Occident trebuie să se înţeleagă foarte clar că răspunsul nostru în faţa oricărei provocări armate va fi fără echivoc adecvat şi ferm'', a adăugat oficialul belarus.
Kosighin a insistat că Belarusul acordă o atenţie specială amplasării sistemelor de apărare antiaeriană americane în regiunea europeană, şi îndeosebi în Polonia, unde este pe punctul să fie pusă în funcţiune o bază de acest tip, situaţie văzută de Minsk drept o provocare şi o ameninţare militară.
''Întreg ansamblul de pregătiri militare ale Occidentului, inclusiv pe teritoriul Poloniei, este o dovadă a activităţii planificate de Washington şi Bruxelles care, sub pretextul îngrădirii ameninţărilor dinspre est (...) creează grupuri militare pentru posibila lor folosire în această direcţie'', a susţiunut el.
Militarul belarus a concluzionat că, ''în fond, este vorba despre pregătiri pentru a realiza operaţiuni militare în direcţia est''.
Mai multe pentru tine...