Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat preşedintelui columbian, Juan Manuel Santos jpeg

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat preşedintelui columbian, Juan Manuel Santos

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 7 octombrie 2016

Astăzi, la Oslo, a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace 2016. Câştigătorul estepreşedintele columbian, Juan Manuel Santos, pentru eforturile sale de a pune capăt războiului civil din Columbia, care durează de mai bine de 50 de ani.

Comitetul norvegian desemnat pentru decernarea Nobelului pentru Pace a decis că Juan Manuel Santos merită premiul pentru hotărârea, determinarea şi dorinţa de a încheia războiul civil. Aceste lupte de stradă au costat viaţa a peste 220 000 de oameni şi rănirea a peste 6 milioane. De altfel, premiul este câştigat de întreg poporul columbian, care timp de jumătate de secol nu a încetat să spere la pace.

santos jpg jpeg

Preşedintele Santos este cel care a iniţiat negocierile dintre guvern şi trupele de gherilă FARC. În timpul mandatului său a insistat ca procesul să continue, cu toate că a existat o majoritate care s-a opus păcii. Acordându-i premiul pentru pace, comisia încurajează concretizarea eforturilor lui Santos într-o pace de lungă durată. De asemenea, speră că Santos nu se va descuraja şi va continua negocierile.

Războiul civil din Columbia deste unul dintre cele mai lungi din contemporaneitate şi singurul conflict armat de pe continentele americane. Aşadar, preşedintele Santos, cel care promovează pacea şi a făcut demersuri importante în vederea stabilirii unui compromis, este cel care îndeplineşte criteriile aduse de către Alfred Nobel.