Poate cele mai vechi structuri monumentale din lume, descoperite în Arabia Saudită | FOTO
Sute de structuri masive din piatră, descoperite în mai multe regiuni din Arabia Saudită, ar putea fi unele dintre cele mai vechi monumente megalitice din lume, cu o vechime de peste 7000 de ani, conform unui studiu publicat de o echipă de arheologi în revista The Holocene.
Aceste misterioase structuri, unele mai mari decât un teren de fotbal, sunt numite „mustatile” („dreptunghiuri” în limba arabă) erau folosite, probabil, pentru ritualuri, însă arheologii nu au formulat încă nicio ipoteză cu privire la ce fel de ritualuri se desfășurau în perimetrul lor. Datarea cu carbon a unei astfel de structuri a arătat că a fost construită în jurul anului 5000 î.Hr..
„Fenomenul mustatil reprezintă o evoluție remarcabilă a arhitecturii monumentale, pentru că sute de astfel de structuri au fost construite în nord-vestul Arabiei. Acestea (...) reprezintă unele dintre cele mai timpurii structuri arhitectonice monumentale din piatră din întreaga lume", conform studiului citat.
Structurile sunt formate din ziduri de piatră puțin înalte, cu dimensiuni diferite, de la 15 metri lungime până la cele cu adevărat mari care pot ajunge la 616 metri lungime. Atunci când au fost construite, multe dintre mustatile aveau o platformă de unul dintre capetele „dreptunghiului”.
„Este posibil ca aceste structuri să fi fost spectaculoase din punct de vedere vizual, și probabil că erau bogat pictate și decorate”, precizează coordonatorul studiului, Huw Groucutt, de la Institutul Max Planck din Germania.
Structurile megalitice din Arabia Saudită (© Groucutt et al., The Holocene)
În prezent, aceste structuri se găsesc în unele locuri extrem de aride. Dacă aceste structuri au fost într-adevăr construite în jurul anului 5000 î.Hr, ar fi fost folosite într-o perioadă în care clima Arabiei Saudite ar fi fost mai umedă decât este în prezent. În acea perioadă, regiunea era locuită de oameni care practicau păstoritul și vânătoarea. Aceste structuri ar fi putut fi modul în care aceste populații străvechi își delimitau teritoriul.
Mustatilele „pot reprezenta o manifestare a sentimentului de teritorialitate care s-a dezvoltat la oameni din cauza unor factori precum competiția pentru pășuni sau pentru terenuri de vânătoare în mediul impredictibil al Arabiei”, conform studiului.