Peste 100 de monede medievale, furate de doi deţinuţi duşi la muncă la săpăturile unui sit arheologic
Nu se ştie încă cum au reuşit cei doi deţinuţi să ascundă comoara atât de arheologii de la sit, prezenţi permanent acolo, cât şi de gardienii care îi păzeau, scrie presa locală. Mai mult, hoţii au reuşit să ia cu ei comoara, dând apoi monedele unor cunoscuţi, care au încercat să le vândă pe internet.
Peste 100 de monede medievale au fost recuperate de poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural, în cadrul unui dosar penal de furt calificat şi tăinuire.
Monedele ar fi fost sustrase dintr-un sit arheologic din municipiul Iaşi de doi puşcăriaşi. Furtul ar fi avut loc în luna noiembrie a acestui an, atunci când cei doi au fost duşi să lucreze la situl din zona Palas II, Curtea Domnească, municipiul Iaşi.
Marţi, 14 decembrie, doi tineri au încercat să vândă 103 monede de argint, otomane, dar au fost prinşi în flagrant. După audieri, poliţiştii au aflat că monedele au provenit dintr-un sit de lângă Şcoala Gheorghe Asachi, denumit şi Curtea Domnească , unde se construieşte Palas II.
„În urma acţiunii, au fost ridicate cele 103 monede medievale, 21.000 de lei şi 1.750 de euro, precum şi telefoane mobile. În baza probatoriului administrat în cauză, un tânăr şi o tânără au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi", a transmis Poliţia.
Presa locală scrie că tezaurul a fost descoperit şi furat la începutul lunii noiembrie, de doi puşcăriaşi duşi să lucreze la săpături.
Ziarul de Iaşi notează că arheologul care a gestionat lucrările sitului Curtea Domnească spune că furtul vreunui artifact din acest sit ar fi fost imposibil.
„Este de necrezut, este fantastic! Nu ştiu ce să cred! În primul rând, nu ne-a spus nimeni nimic de la Poliţie. În al doilea rând, noi am stat mereu pe şantier atunci când au fost aduşi puşcăriaşi să lucreze. Noi am stat mereu pe şantier şi, în plus, gardienii care îi păzeau i-au controlat de fiecare dată. Este de necrezut. Eu înclin să cred faptul că au avut monedele din altă parte şi au spus că le au de la noi, pentru a se disimula. Nu îmi vine a crede, vă spun încă o dată”, subliniază un arheolog de la Institutul de Arheologie Iaşi.