Pandantiv din fildeș de mamut, cu o vechime de 41.500 de ani, descoperit în Polonia
Un pandantiv din fildeș de mamut, cu o vechime de 41.500 de ani, descoperit în Polonia, este cel mai vechi obiect de acest tip gravat de oameni și singurul care a fost datat până acum cu un nivel ridicat de precizie, cu ajutorul unui tehnologii de vârf, conform unui studiu publicat în revista Nature.
Realizat din fildeș extras dintr-un colț de mamut, înnegrit de trecerea timpului, obiectul are o înălțime de 4,5 centimetri și poate fi cuprins într-o palmă. El prezintă încă un mic orificiu - și o parte din cel de-al doilea - prin care trecea un lanț cu ajutorul căruia putea fi purtat în jurul gâtului. Pandantivul este decorat cu 50 de puncte, incizii minuscule gravate sub forma unor curbe armonioase, al căror sens exact nu a putut fi deocamdată descifrat de paleontologi, relatează Agerpres.
Pandantivul, compus din două fragmente (foto jos), a fost descoperit în peștera Stajnia, un adăpost natural dintr-o vale muntoasă din sudul Poloniei (harta sus). Zona a fost descrisă deja în articole publicate pe primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă după descoperirea unor molari de neanderthalieni, datând din urmă cu peste 40.000 de ani.
Acea epocă era bogată în producția de obiecte de podoabă, considerate manifestări ale unui comportament simbolic. Ele erau realizate mai ales de Homo sapiens, proaspăt sosiți pe continentul eurasiatic venind din Africa, dar și de neanderthalieni.
Foto: Nature