stema capitalei jpg

O eroare de pe stema municipiului București, rectificată după 160 de ani

Un element de pe stema municipiului București este greșit. Eroarea are mai bine de 160 de ani, iar Consiliul General al Capitalei are de gând să o modifice. Pe emblemă apare alt Sfânt Dimitrie.

Pe stema Capitalei este reprezentat un alt Sfânt Dimitrie în locul Sfântului Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștiului, iar Consiliul General al Capitalei vrea să îndrepte această greșeală după 160 de ani. Biserica Ortodoxă Română va fi cea care va oferi îndrumare în acest sens.  

Pe 31 ianuarie va avea loc ședința în care va fi dezbătută soarta stemei. 

Reprezentarea Sfântului Dimitrie este singura modificare care va fi adusă versiunii din prezent a stemei, care a fost aprobată în 1993. 

Încă din 1864, stema Capitalei conține reprezentarea altui Sfânt, potrivit referatului care însoțește proiectul de modificare. Mai exact, pe stemă apare  Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în locul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, cunoscut și ca Sf. Dimitrie Basarabov.  

„Sfântul Dimitrie de la Tesalonic, poartă denumirea de mare mucenic pentru că el a fost sfânt militar, tatăl lui era guvernator al Tesalonicului și a murit în timpul persecuției lui Dioclețian și este reprezentant în icoana lui cu o suliță și îmbrăcat militar. Sfântul Dimitrie Basarabov a fost un simplu monah și este reprezentant în iconografie ca fiind îmbrăcat cu haine sărăcăcioase.”, a explicat Preotul Profesor Constantin Preda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, conform B1Tv. 

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro