Minoritățile naționale din Ucraina: solutia rațiunii sau a forței?
Despre noua lege a educației din Ucraina, mai precis despre acel articol 7 care reduce considerabil posibilitatea studierii materiilor în limbile minorităților naționale, s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă existând diferite opinii în societatea românească, pro și contra manierei în care Guvernul României încearcă sa protejeze interesele celor câteva sute de mii de romani care trăiesc pe teritoriul Ucrainei. Zilele trecute s-au scurs alte două momente destul de importante în lupta dusă de București pentru a convinge Kievul că nu a procedat în mod corect atunci când s-a gândit să adopte proiectul legislativ, a cărui aplicare întocmai nu va face altceva decât să conducă la pierderea identității românești pentru sutele de mii de români care trăiesc în această țară greu încercată în ultimii ani.
Vizita ministrului de externe ucrainean în România, Pavlo Klimkin (13.10.2017) s-a desfășurat într-o atmosferă cordială, care ar trebui să ne dea încredere că în pofida prevederilor aberante ale actului normativ ucrainean, aplicarea acestuia va feri, în cele din urmă, populația românească de efectele nocive ale noii legislații în domeniul învățământului. Comunicatul MAE român emis cu acest prilej informează că șeful diplomației române a reiterat îngrijorarea privind situația şcolilor cu predare în limba română din Ucraina în urma adoptării noii legi a educației și a subliniat necesitatea respectării normelor şi standardelor internaționale în materia protecției drepturilor persoanelor aparținând minorității române.
A salutat trimiterea legii educației în analiza Comisiei de la Veneția și a exprimat convingerea că recomandările acestui reputat for vor fi implementate de partea ucraineană. Mai relevantă ni se pare poziția ministrului ucrainean de externe, care a susținut că Ucraina va ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția și că va implica reprezentanții minorităților române în procesul de implementare a legii educației. Click aici pentru informatii detaliate
Daca aceste cuvinte nu au fost rostite doar pentru adormirea vigilenței părții române, se pare că întâlinirea celor doi miniștri de externe român și ucrainean va aduce unele speranțe pentru comunitatea românească din Ucraina. Tot un succes diplomatic se poate numi și finalitatea dezbaterii din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (12.10.2017) asupra legislatiei din Ucraina în domeniul învațământului, rezoluția adoptată de parlamentari stipulând negru pe alb că această țară a greșit atunci când a făcut demersul legislativ, fără a cere mai întâi avizul Comisiei de la Veneția și fără a se consulta cu reprezentanții minorităților naționale. Aceeași rezoluție solicită Kievului să aplice viitoarele recomandări ale Comisiei de la Veneția pe marginea actului normativ amintit.
Interesant este însă faptul că vecinul nostru de la vest, Ungaria, a adoptat o altă manieră de soluționare a problemelor minorității maghiare din Ucraina, utilizănd, în repetate rânduri, argumentul forței în dialogul cu Kievul, respectiv cel al forțării unor măsuri radicale. Această viziune agresivă a fost respectată și la ultima întâlinre dintre miniștrii ungar și ucrainean de externe, Peter Szijjarto si Pavlo Klimkin (12.10.2017), Budapesta susținând că viziunea celor două state asupra legii educației este una total diferită și este foarte posibil ca, din această cauză, Ungaria să blocheze aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Peter Szijjarto a spus că poziția Ungariei nu se va schimba atâta timp cât minoritatea maghiară din această țară își simte amenințată existența (discursul acesta îl regăsim în limbajul diplomagtic ungar și pe relația cu România, Budapesta utilizând cu succes argumentul populației maghiare din Transilvania pentru a interveni, în varii moduri, în treburile de politică internă ale statului român).
Mai mult, în încercarea de a prinde România într-o capcană diplomatică, Budapesta a acționat, fără succes în cele din urmă, pentru a arată Ucrainei și Europei că reprezintă și interesele românilor din Ucraina și că ar exista o coordonare cu România pe măsurile agresive și lipsite de rațiune diplomatică pe care le-a susținut în față UE. De altfel, ne așteptăm ca Ungaria să ceară încă de azi suspendarea acordului de asociere la Ucrainei la Uniunea Europeană, așa cum declarase ministrul ungar de externe în vizita unilaterală pe care a avut-o în 9 octombrie în Transcarpatia. Dacă opinia publică românească este obișnuită ca Transilvania să fie loc de pelerinaj aproape săptămanal al oficialilor ungari și al declarațiilor lor constant provocatoare și împotriva celor mai elementare norme de respect pentru suveranitatea României fără nicio replică din partea autorităților, Kievul a reacționat, ironic, prin vocea ministrului său de externe. În paralel, vineri la Budapesta a avut loc un miting de protest în fața ambasadei Ucrainei, demers față de care, din nou, Kievul a reacționat ferm.
Pentru detalii
Pavlo Klimkin I-a confiat lui Teodor Meleșcanu, în cadrul vizitei din vinerea trecută, că în România e cu totul altfel decât în Ungaria
În aceeași categorie a provocărilor poate fi inclus și chemarea la proteste a comunității românești din Ucraina, lideri cel puțin dubioși prin trecutul lor chemând românii la un miting programat pentru 17 octombrie. O astfel de abordare nu face altceva decât să servească intereselor ruse și sa pună o presiune suplimentară pe însăși comunitatea românească, știută fiind vehemența reacției structurilor de forță ale Ucrainei. De aceea, gestionarea calmă și democratică a situației, fără ralierea la provocări de genul ieșirii în stradă va lăsa deschis canalul de comunicare cu Kievul și posibilitatea negocierii unei soluții conforme cu normele internaționale.
Viitorul va demonstra, cel mai probabil, care abordare în relația cu Ucraina este mai inspirată: cea a ultimatumului, în care amenințarea ar putea schimba, pe ultima sută de metri, viziunea Kievului cu privire la învățământul în limbile minorităților naționale sau cea a diplomației și a menținerii unui contact permanent între București și Kiev care ar putea conduce la soluționarea situației de o manieră care să convină atât comunității românești din această țară, cât și Ucrainei. Totuși, aș mai da un sfat negociatorilor români în această problemă: amintiți-le, vă rog, omologilor ucraineni că nu de români trebuie să le fie frică atunci cănd se gândesc să aplice noua lege în domeniul educației, pentru că niciodata comunitatea românească din această țară nu a trădat poporul ucrainean. Evident că minoritatea rusă este primul lucru care trebuie luat în considerare atunci când vorbim despre interese oculte în această țară.....și am fi destul de precauți și cu reprezentanții minorității maghiare din Transcarpatia, existând deja numeroase voci care au solicitat, într-o formă sau alta, autonomia teritorială, speculând situația dificilă din ultimii ani care se regăsește în acest stat.
