Inel de aur, vechi de 1.500 ani, descoperit de un căutător de comori în Bihor
Un inel de aur, vechi de peste 1.500 ani, a fost descoperit de un căutător de comori într-o pădure de lângă Oradea. Specialiştii susţin că bijuteria a aparţinut cel mai probabil unei persoane înstărite.
Bijuteria a fost descoperită de Preda Bălăian, un pasionat de istorie din Oradea, cu ajutorul unui detector de metale. În acelaşi loc, el a mai găsit şi un inel de bronz, o bucată dintr-o brăţară de bronz, o cataramă din bronz, câteva piese din fier şi două amnare.
Piesele erau în pământ, la circa 25 de centimetri adâncime, la câţiva metri distanţă unele de altele. În trecut, acesta a mai descoperit bucăţi de topoare celtice, vechi de 3.000 de ani, precum şi dinari romani din argint, toate aceste obiecte fiind predate deja la Muzeul Ţării Crişurilor.
Obiectele descoperite acum au fost predate Primăriei Brusturi care, apoi, le-a trimis la Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) Bihor. Specialiştii DJC Bihor susţin că inelul reprezintă o descoperire rară pentru judeţ, datând din Epoca Medievală timpurie. „Probabil a fost pierdut în pădure de o persoană înstărită", a declarat Bogdan Tegzeş, consilier în cadrul DJC.
Potrivit legii, toţi cei care găsesc obiecte valoroase sunt obligaţi să anunţe primăriile din zonă în termen de 72 de ore de la descoperire. Obiectele valoroase sunt preluate apoi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi sunt analizate şi evaluate de experţi, iar apoi sunt predate muzeelor.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro