Helmut Kohl: Merkel nu e în stare să folosească furculiţa şi cuţitul, Gorbaciov a fost eşec, Margaret Thatcher adormea la summituri
Opiniile necenzurate ale fostului cancelar german Helmut Kohl au fost cuprinse în cartea „Moştenirea. Stenogramele Kohl”, scrisă de Heribert Schwan, un jurnalist care a realizat peste 630 de ore de interviu cu arhitectul reunificării Germaniei. Schwan este şi autorul din umbră al celor trei volume autobigrafice semnate de Kohl.
Premierul britanic Margaret Thatcher obişnuia să aţipească la summiturile geopolitice. Actualul cancelar german Angela Merkel este „o femeie care nu poate să mănânce cum trebuie, cu furculiţa şi cuţitul”. Mihail Gorbaciov a fost „un eşec”, iar mariajul Prinţului Charles cu Prinţesa Diana a fost o „treabă idiotică”. Sunt doar câteva dintre opiniile necenzurate şi needitate ale fostului cancelar german Helmut Kohl, publicate de jurnalistul Heribert Schwan.
Kohl, acum în vârstă de 84 de ani şi suferind de o pareză parţială, a făcut tot posibilul pentru a împiedica apariţia volumului, acţionându-l pe Schwan în judecată. Instanţa a respins însă cererea lui Kohl, iar cartea a fost publicată în ciuda încercărilor acestora de a o bloca. Fostul lider german nu a negat însă autenticitatea spuselor sale citate în carte, mai ales că jurnalistul susţine că are înregistrări cu toate acestea.
Cele peste 630 de ore de interviu realizate de Heribert Schwan şi folosite pentru această carte au fost realizate la începutul anilor 2000 şi urmau să constituie baza celui de-al patrulea şi ultimul volum autobiografic scris de Schwan şi semnat de Kohl, care a condus Germania din 1982 până în 1998. Fostul cancelar susţine acum că jurnalistul nu are niciun drept să folosească sutele de ore de interviuri.
Angela Merkel a fost sfătuită să se adune
În cartea promovată drept o autobiografie neoficială, Kohl spune că Angela Merkel, pe când era protejata sa, nu putea mânca aşa cum trebuie, cu furculiţa şi cuţitul, şi a fost nevoie să i se spună „să se adune” după ce a fost observată la mai multe dineuri oficiale.
„Pierdea vremea aiurea la dineurile de stat, aşa că a trebuit să-i spun în repetate rânduri să se adune”, spune Kohl. Merkel a fost luată sub aripa lui Kohl şi promovată de acesta, însă a sfârşit prin a-l înlătura de la conducerea partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) în 1999, în urma unui scandal privind strângerea de fonduri în care Kohl a fost implicat.
Relaţia apropiată dintre Merkel şi Kohl era de notorietate. El a promovat-o pe aceasta în funcţia de ministru pentru Femei şi Tineret, apoi pentru Mediu şi Siguranţă Nucleară, fiind cel mai tânăr membru al echipei sale. De multe ori, Kohl s-a referit la Merkel drept „fata mea”.
Kohl, care vorbeşte acum cu dificultate din cauza parezei rezultate în urma unui accident din 2008, a orchestrat reunificarea Germaniei şi este unul dintre arhitecţii Tratatului Maastricht, actul fondator al Uniunii Europene şi al monedei unice europene.
Kohl se consideră egalul lui Bismark
Pentru toate acestea, Kohl consideră că merită ca istoria să-l aşeze la egalitate cu legendarul cancelar german Otto von Bismark, mai reseie din interviurile publicate de Heribert Schwan. Totodată, Kohl respinge teoria că regimul comunist din Republica Democrată Germania a fost înlăturat ca urmare a voinţei populare şi spune că, în schimb, acesta a căzut din cauza slăbiciunii economice a Uniunii Sovietice.
„Este foarte greşit să credem că dintr-o dată, Sfântul Duh s-a pogorât în pieţele din Leipzig şi a schimbat lumea. Gorbaciov a analizat registrele, a văzut că s-a întins mai mult decât îi era plapuma şi că regimul nu mai poate ţine pasul”, arată fostul cancelar german.
Citeşte continuarea pe Adevărul.