Cum este corect : moroşan sau maramureşean?

Mai mulţi români maramureşeni de formaţie intelectuală (cu toţii originari de pe Iza şi Vişeu şi acest lucru s-ar putea să nu fie o simplă coincidenţă !), fiecare separat unul de celălalt, mi-au reproşat în mod direct că termenul moroşan, pe care obişnuiesc să-l utilizez pentru a-i denumi pelocuitoriiŢării Maramureşului, ar fi de origine maghiară şi nu românească, cuvântul corect fiind, conform spuselor acestora, cel de maramureşean!    Lor, şi tuturor celorlalţi care susţin această idee, le propun următoarele argumente:    A.    Cei care ştiu cel mai bine cum îi cheamă sunt chiar locuitorii de baştină ai regiunii, “talpa ţării”, sătenii aflaţi aici de zeci de generaţii. Astfel, conform hărţii de mai sus (publicată în “Atlasul Lingvistcic Român pe Regiuni:Maramureş”, vol. I, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969, lucrare magistrală, a cărei acuratețe n-a fost contestată încă de nimeni), pentru rezidenţii jumătăţii nord-vestice a Ţării Maramureşului, adică cei din satele de pe văile Tisei, Marei, Cosăului şi Ronei, la care se adaugă, izolat, Ieudul din bazinul Izei (precum şi satele româneşti de la nord de Tisa, aflate azi în Ucraina), numele colectiv al locuitorilor acestui ţinut este cel de moroşan(morăşăn), în timp ce locuitorii de pe văile Izei şi Vişeului, demonstrând supleţe dialectală, îşi spun maramureşeni(maramurăşiăni). Frapează conservatorismul teritorial al Vadului Izei (vezi punctul 225 de pe harta de sus), care, deşi situat între aşezări moroşeneşti(Sighet – punctul 226, Berbeşti – punctul 224 şi Rona de Jos – punctul 240), a optat pentru termenul tipic Maramureşului de est.     Denominarea diferită poate izvorî din lipsa de unitate a subdialectului maramureşean, divizat de fapt în trei graiuri distincte :cel central – considerat a fi “clasic“ şi fiind totodată cel mai răspândit, cel nord-vestic (cu influenţe oşeneşti) şi cel sud-estic (cu influenţe dinspre Năsăud şi Bucovina). Poate fi plauzibil și gândul că, în îndepărtata epocă a cnezatelor de vale (dezintegrate prin secolul XIV), membrii acestora să se fi numit diferit, la fel cum zadiile diferit colorate pe zone geografice (Mara-Cosău purtau odinioară galben sau verde pe negru, pe Iza alterna roșul cu negrul iar pe Vișeu negrul era total), par a fi fost cândva, clare însemne heraldice…     Nutresc convingerea că bagajul genetic personal (am originile pe valea Tisei) mă împinge să susţin varianta moroşan, în opoziţie cu cei de pe Iza şi Vişeu, pentru care soluţia maramureşeansună mult mai familiar în intimitatea subconștientului lor! Dar, de aici şi până la a clama că o anume variantă este ori nu este autentică, e cale lungă…     La fel este și cu renumita băutură de Maramureș:termenul palincăori pălincă(de origine maghiară) este utilizat pe văile Tisei și Ronișoarei, în timp ce horinca(ori horilca, cuvinte ucrainene!) este încetățenită pe Mara, Cosău, Iza și Vișeu. Cuvântul țuică(folosit cândva pe la Iapa și Budești) nu este nici el autohton, ci de origine serbo-croată…    Acum, sper că nu se vor găsi mulți adepţi ai teoriei conform căreia românii de pe Iza şi Vişeu şi-au păstrat numele pentru că sunt mai puri, în timp ce cei de pe Mara şi Cosău vor fi fost contaminaţi de către maghiari (!). Celor care ar îndrăzni asemenea argumente, le voi aminti doar că întregul Maramureş a aparţinut între anii 1359-1918 de Buda și de Viena şi că limbile oficiale şi administrative din toate aşezările de aici au fost, vreme de secole, maghiara, latina şi germana. Încă este extrem de vizibil conservatorismul absolut remarcabil al moroşenilorde pe Mara şi Cosău, deşi au fost vecini atâta vreme cu maghiarii din Sighet, Ocna Şugatag, Baia Sprie sau Cavnic…    B.Cronicarul Nicolae Costin, în“Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601“, le spunea moroşenilocuitorilor zonei, în timp ce alţi vechi cărturari le ziceau maramurăşeni. De-a lungul secolelor, ambele variante au fost consemnate în paralel, atât în textele locale, cât şi în izvoarele scrise emanate în alte regiuni.     Mai trebuie ştiut şi că, demult, oşenii îi denumeau pe cei din Maramureş cu apelativul murăşeni, în timp ce năsăudenii şi bistriţenii le ziceau moroşeni. Acest termen a intrat şi în toponimie, prin Drumul Moroşenilor(ce traversează Ţibleşul între Groşi şi Botiza), respectiv prin muntele Moroşenescu, aflat în masivul Igniş.     C.Nu se cunoaşte, pe întreg pământul românesc, nici măcar o singură persoană cu numele Maramureşean(Maramureşeanu), aşa cum ar părea firesc! În schimb, la nivelul întregului judeţ, au fost identificate 130 persoane având numele de familie Moroşan– cu varianta Moroşanu…     Pe de altă parte, printre persoanele cu rădăcini în Moldova sunt destule cele care poartă numele de Moldovan (Moldoveanu), aşa cum altele, de prin alte părţi, se numesc Oltean, Ardelean, Moț sau Sălăjean. Din Ţara Maramureşului provin nume de familie precum Măran (de pe Mara), Cosovan (Cosău), Rohnean (de la Rona), Săpânţan (Săpânţa), Vişovan (Vişeu) etc. Nu am aflat însă deloc numele de Izan (de pe Iza!), iar numele Tisan-Tişan (de la râul Tisa, dar poate fi vorba despre arborele cu acelaşi nume) are doar şase ocurenţe (v. Ştefan Vişovan-“Dicţionar de frecvenţă al numelor de familie din Maramureş“, Baia Mare, 2007).     Desigur, nu putem omite condiţia specială a acestui gen de antroponim (care era dat celor cu o origine simplă, ce nu dețineau proprietăți funciare și care, uneori, nici nu erau etnici români), dar, indubitabil, atât maramureșeniide pe Iza și Vișeu cât și moroșeniide pe Mara, Tisa și Cosău au împărţit, în cele mai multe cazuri, aceleaşi origini românești și nobiliare, fiind membri ai aceluiaşi unic grup etno-lingvistic, în interiorul căruia s-au amestecat foarte frecvent, prin intermediul căsătoriilor.      Sunt convins că polemica din jurul acestui subiect nu se va stinge niciodată. Rămâne însă dovada, esenţială, că, la momentul anchetelor din teren pentru realizarea “Atlasului Lingvistic Român“ (adică în anii 1962-1963), atunci când localnicii utilizau încă subdialectul arhaic în forme pure, necontaminat de neologisme, ambii termeni de denominare a locuitorilor Ţării Maramureşului-moroșanși maramureșean, erau consideraţi a fi perfect corecţi.     Şi apoi, versul popular, căruia nimeni nu i-a contestat deocamdată autenticitatea, zice:După pui de moroşan/ Să nu dai cu bolovan…

Pentru arlte articole interesante puteti accesa site-ul http://teofil-ivanciuc.weebly.com