cetatea piatra rosie  Foto Daniel Guță JPG

Cetatea dacică Piatra Roșie, vandalizată de persoane necunoscute

📁 Dacia antică
🗓️ 27 noiembrie 2024

Cetatea dacică Piatra Roșie a fost din nou ținta unor distrugeri. Mai multe pietre din drumul pavat au fost smulse de persoane necunoscute și aruncate în groapa din vecinătatea monumentului.

O anchetă penală are loc după ce, în cursul lunii noiembrie, situl arheologic Cetatea dacică Piatra Roșie a fost ținta unor distrugeri.

Autorii actelor de vandalism au smuls blocuri de piatră din drumul antic pavat al așezării dacice și le-au aruncat în groapa naturală din vecinătatea acesteia.

„Polițiști au fost sesizați de un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură Hunedoara cu privire la faptul că instituția a fost sesizată de un cetățean că persoane necunoscute ar fi distrus, prin dislocarea din sol, patru pietre ce făceau parte din structura drumului antic, care au fost aruncate în proximitatea cetății Piatra Roșie (monument istoric înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO). Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit că în perioada 3-4 noiembrie 2024, persoane necunoscute ar fi distrus, prin dislocare, patru piese din calcar de diferite mărimi, componente ale drumului antic ce străbate incinta doi a cetății Piatra Roșie, ce au fost aruncate în proximitatea drumului de acces”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere și fac cercetări în vederea identificării prezumtivilor autori și a luării măsurilor legale.

Gestul celor care au produs distrugerile este „de noaptea minții”, fiind inexplicabil și dăunător monumentului, spune arheologul Răzvan Mateescu, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, pentru că indiferent dacă autorii actelor de vandalism vor fi prinși și trași la răspundere, efectele distrugerilor produse vor rămâne.

Cetatea veche de peste două milenii

Cetatea dacică Piatra Roşie, aflată la 20 de kilometri de oraşul Călan, face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO şi este faimoasă pentru drumul său de piatră, vechi de peste două milenii, care şi-a păstrat componentele sale originale.

Potrivit arheologilor, drumul are o lăţime de circa trei metri şi este constituit din 4 sau 5 şiruri de blocuri de calcar, înalte de circa 40 centimetri, cu laturile de 70 x 40 centimetri, ce au fiecare la partea superioară câte o bandă de 7-8 centimetri grosime.

„Blocurile erau înfipte în pantă până la acea bandă, care rămânea la suprafaţă, dând impresia unor lespezi înguste. În realitate, partea îngropată în pământ este de trei ori mai mare decât cea vizibilă. Blocul următor îl „încăleca” pe cel dinainte cu banda lăsată liberă, dând în acest fel aspectul de trepte. Prin această metodă panta a fost puternic ancorată, iar blocurile au rămas înfipte în pământ şi după două mii de ani, în ciuda înclinaţiei mari a terenului”, informează cercetătorii pe pagina piatra-rosie.ro.

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro.

Mai multe pentru tine...