coroana jpg

Coroana Sfântului Edward, modificată înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 5 decembrie 2022

Coroana Sfântului Edward a fost scoasă din Turnul Londrei, unde este de obicei expusă publicului, urmând a fi supusă unor modificări înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea al Marii Britanii pe 6 mai 2023.

Piesa centrală a bijuteriilor monarhiei britanice, Coroana Sfântului Edward cântăreşte mai mult de două kilograme și a mai fost modificată în 1911.

Coroana Sfântului Edward este folosită doar pentru încoronări, fiind purtată ultima dată în 1953 de regina Elisabeta a II-a. Ea a fost făcută pentru încoronarea lui Charles al II-lea în 1661, pentru a înlocui coroana medievală care a fost topită de parlamentari în 1649 după execuţia lui Charles I, relatează Agerpres.

Această coroană din aur masiv este încrustată cu pietre semipreţioase, în special rubine, ametiste şi safire, şi ornată cu o tocă de catifea violetă, tivită cu blană de hermină. Este expusă împreună cu bijuteriile coroanei, admirate de peste un milion de vizitatori în fiecare an.

În timpul ceremoniei, Charles al III-lea va purta, de asemenea, Coroana imperială de stat pe care monarhii o poartă în mod tradiţional când ies pe uşile Westminster Abbey.

Creată pentru încoronarea regelui George al VI-lea - tatăl Elisabetei a II-a - în 1937, această coroană de ceremonial este folosită şi la deschiderea anului parlamentar.

Coroana Sfântului Edward (foto: Firebrace / Wikimedia Commons)

Mai multe pentru tine...