Comemorarea a 65 de ani de la aruncarea bombei de la Hiroshima
După 65 de ani de la aruncarea primei bombe atomice asupra unui spaţiu locuit, liniştea s-a aşternut din nou peste oraşul japonez Hiroshima, vineri dimineaţă, la ora 08.15, cu ocazia comemorărilor anuale. Pentru prima oară în istorie, Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie sunt prezente la momentul solemn.
Lui "Little Boy", aşa cum a fost denumită prima bombă atomică, i-a luat 43 de secunde să cadă din bombardierul american "Enola Gay". Când cele 60 de kilograme de uraniu au atins pâmântul japonez, 80.000 de oameni au pierit într-o secundă. Ceasul arăta 08.15, 6 august 1945. Hiroshima nu mai era.
America nu şi-a cerut niciodată scuze pentru bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, iar majoritatea cetăţenilor americani sunt de acord cu decizia SUA care a dus la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Japonia a invitat SUA în fiecare an la aniversarea din Parcul Memorial Hiroshima, dar Statele Unite au refuzat de fiecare dată să trimită un reprezentant.
Dar anul acesta ambasadorul SUA în Japonia, John Roos, a fost vineri la manifestare, fiind pentru prima oară în istorie când un reprezentant SUA participă la comemorări.
Şeful ONU, Ban Ki-moon, a vorbit la Hiroshima despre eliminarea armelor nucleare din lume. Este prima oară când un şef al ONU vine la comemorarea bombardamentului. 74 de ţări au participat la aniversare şi peste 55.000 de oameni
VEZI AICI O GALERIE FOTO CU IADUL DIN HIROSHIMA
În prezent mai trăiesc aproximativ 220.000 de supravieţuitori ai bombei de la Hiroshima, vârsta lor medie fiind de 77 de ani. Misako Katani (80 de ani) a ascuns toată viaţa faptul că a supravieţuit la Hiroshima "pentru că am crezut că voi rămâne nemăritată daca se va afla". Ea a adăugat că nu poate să uite străzile de atunci ale oraşului, pline cu schelete umane.
Aproximativ 80.000 de oameni au murit instantaneu, în deflagraţia produsă de Little Boy, şi alţi 70.000 au fost răniţi. Peste 70% din clădirile oraşului au fost distruse.
Trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca "Fat Man", a fost detonată deasupra orașului Nagasaki, la ora 11.01. 75.000 de oameni au murit pe loc.
Capitularea Japoniei, la 15 august 1945, a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial.