topor din Epoca Bronzului jpg

Bărbat din Giurgiu, sancționat pentru deținerea unui topor din granit, datând din Epoca Bronzului

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 8 august 2024

Un bărbat de 50 de ani din comuna Buturugeni, județul Giurgiu, a fost sancționat cu avertisment după ce polițiștii au descoperit că deținea un topor din granit, datând din Epoca Bronzului.

Poliția Română atrage atenția, într-un comunicat de presă, că persoanele care găsesc obiecte din patrimoniul cultural naţional trebuie să le predea, în termen de 72 de ore, autorităţilor locale.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat o acțiune pe linia protejării patrimoniului cultural național, în comuna Buturugeni, județul Giurgiu. În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat un bărbat, de 50 de ani, care ar fi deținut de mai mulți ani un obiect descoperit întâmplător în localitatea Buturugeni, despre care exista bănuiala că ar fi un topor specific Epocii Bronzului. Bărbatul în cauză a fost de acord să pună la dispoziție obiectul respectiv, în vederea îndeplinirii procedurilor legale, precizează comunicatul citat.

Foto: Poliția Română
Foto: Poliția Română

După consultarea reprezentanților Muzeului Teohari Antonescu, din municipiul Giurgiu, s-a concluzionat faptul că obiectul este un topor cu perforație sau gaură de înmănușare, realizat din granit, prin șlefuire, aparținând, probabil, Epocii Bronzului (3500-1400 Î.H.).

Potrivit literaturii arheologice de specialitate, topoarele din această perioadă ar fi avut întrebuințări diferite, precum unelte de gospodărire, arme, simboluri sociale și/sau obiecte de cult.

Ulterior, obiectul descoperit de către polițiști a fost ridicat, în vederea predării Primăriei Comunei Buturugeni, județul Giurgiu.