Marele Zid Chinezesc (foto: Pixabay)

Au fost descoperite noi secțiuni din Marele Zid Chinezesc

📁 Istoria Chinei
Autor: Redacția
🗓️ 29 aprilie 2025

Nouă secțiuni ce ar fi făcut parte din Marele Zid Chinezesc, despre care se crede că datează de peste 2.000 de ani, au fost descoperite în provincia Gansu din nord-vestul Chinei.

Aceste secțiuni au fost descoperite în comitatul Jingyuan din orașul Baiyin, iar pe baza unor caracteristici precum grosimea straturilor de pământ bătătorit, arheologii au concluzionat inițial că zidurile au fost construite în timpul dinastiei Qin (221 î.Hr.-207 î.Hr.), informează Agerpres.

Printre aceste secțiuni se numără Marele Zid Yingu, unde culorile specifice loessului ale straturilor de pământ bătătorit de pe laturile de est și de vest diferă, sugerând că au fost construite în momente diferite, potrivit lui Du Baoze de la Biroul de protecție a relicvelor culturale din Jingyuan.

Zidul rămas în partea de est, care seamănă cu o movilă, avea 5,2 metri în înălțime, 4,5 metri în lățime și 11 metri în lungime. Comparându-l cu turnurile de balizaj construite în timpul dinastiei Ming (1368-1644), arheologii cred că acesta prezintă caracteristici ale Marelui Zid Qin, în timp ce partea de vest pare să fi fost reparată în timpul dinastiei Ming.

Secțiunile Yushugou, Longhuangshui și Huangtianqi ale Marelui Zid au aceeași structură de piatră, ceea ce sugerează că au fost construite în același timp. Majoritatea zidurilor de piatră au fost construite în zone de importanță strategică, adeseori între canioane sau pe terenuri care ofereau avantaje defensive naturale. Acest lucru se aliniază cu trăsătura caracteristică a Marelui Zid Qin, care a fost proiectat pentru a urma linia reliefului local, permițându-le constructorilor să profite de apărarea naturală, minimizând în același timp eforturile de construcție.

Marele Zid Chinezesc, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, este format din mai multe ziduri interconectate, dintre care unele datează de peste 2.000 de ani.

Cele mai vechi secțiuni ale Marelui Zid Chinezesc au fost construite în timpul domniei primului împărat din dinastia Qin, care a ordonat construirea acestuia pentru a se apăra de triburile care trăiau dincolo de granița nordică a țării.

Mai multe pentru tine...