Muzeul CFR de la Gara de Nord, închis de Ministerul Culturii
Muzeul CFR din Capitală a fost închis temporar, după ce instituția a fost amendată pentru că nu are acreditare de la Ministerul Culturii, informează Club Feroviar.
Pe 7 ianuarie, la Muzeul CFR de la Gara de Nord au descins polițiști, reprezentanţi ai Ministerului Culturii, ai Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, şi alți experţi acreditaţi de Ministerul Culturii.
„Au venit și ne-au aplicat o amendă, pe motiv că nu avem personal de specialitate – muzeograf, curator, restaurator. Noi suntem doar trei angajați, toți trei ingineri. Chiar dacă am vrea să angajăm personal de specialitate, nu putem, pentru că, în condițiile restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, nu putem organiza interviuri de angajare”, spune directorul Muzeului CFR, Mircea Dorobanțu.
Directorul Muzeului CFR a precizat că, în aceste condiții, pentru a nu risca să primească o altă amendă, s-a decis închiderea Muzeului.
„Deocamdată, vrem să-l acredităm temporar cu statutul de colecție publică, pentru ca apoi, după ce vom parcurge toate etapele birocratice, să-l putem acredita din nou ca muzeu”, a spus el.
Muzeul CFR a fost inaugurat în 1939 de Regele Carol al II-lea, iar funcționarea lui a fost legiferată în mai multe rânduri de-a lungul vremii.
Ministerul Culturii: Muzeul CFR trebuie să iniţieze demersurile necesare în vederea remedierii situației
Pe 7 ianuarie 2021, o comisie formată din angajaţi ai IGPR, reprezentanţi ai Ministerului Culturii, ai Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti şi experţi acreditaţi de Ministerul Culturii, s-a deplasat la sediul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară CENAFER – Muzeului CFR din Calea Griviței nr. 193B, București, unde funcționează Muzeul CFR, precizează Ministerul Culturii.
”Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară CENAFER este instituţia care gestionează activitatea muzeală feroviară, conform HG 1399/2009. Ca urmare a verificărilor efectuate la faţa locului nu au fost identificate documente privind înfiinţarea și acreditarea instituţiei muzeale . Drept urmare, Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti a întocmit un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 26/07.01.2021, în care s-a consemnat faptul că Muzeul CFR funcționează fără respectarea prevederilor art 17, alin 1-3 din Legea nr. 311/2003 a Muzeelor şi a Colecţiilor Publice privind înființare și acreditarea”, se arată în răspunsul trimis către Club Feroviar.
Pe cale de consecință, Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară CENAFER – Muzeul CFR trebuie să iniţieze demersurile necesare în vederea remedierii situației. Până la acest moment nu a fost depusă nicio documentație la Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, se precizează în documentul citat.
Foto: Facebook / Muzeul CFR