Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum

Alți doi suspecți, arestați de poliția olandeză în cazul furtului de la Muzeul Drents

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 25 aprilie 2025

Poliția olandeză a arestat, miercuri, alți doi suspecți în ancheta privind furtul de obiecte de artă de la Muzeul Drents din Assen.

Unul dintre cei doi suspecți este bărbatul care apare în imaginile surprinse într-un magazin de bricolaj din Assen, relatează Agerpres.

Cei doi suspecți sunt un tânăr de 20 de ani și un altul de 18 ani, ambii din Heerhugowaard. Ambii bărbați urmează să fie interogați cu privire la rolul lor în furtul de artă de la Muzeul Drents.

Imediat după arestare, o locuință din Heerhugowaard a fost percheziționată. La începutul zilei de miercuri, poliția a percheziționat, de asemenea, o locuință din Opmeer și un sediu comercial din Heerhugowaard. Printre altele, polițiștii au ridicat suporturi de date digitale.

În ultimele săptămâni, polițiștii au arestat deja cinci suspecți în această anchetă, patru dintre aceștia fiind în continuare în arest. Artefactele din aur furate nu au fost încă găsite.

Imaginile de pe camerele de supraveghere care arată momentul în care hoţii au pătruns în Muzeul Drents din Assen. Un zid al clădirii a fost aruncat în aer, iar jaful a durat mai puţin de trei minute.

Imaginile video surprind trei indivizi care, după ce au forţat uşa de acces, au provocat o explozie. Camerele de supraveghere din zonă au surprins exact momentul în care hoţii ajung în faţa muzeului Drents din Assen, la ora locală 03:45. Aceștia au amplasat apoi un dispozitiv exploziv în peretele muzeului. Zidul explodează, iar tâlharii pătrund în interior.  

Explozia a spart mai multe ferestre, permițând hoților să pătrundă în muzeu”, a declarat Debby Homans, ofițer de justiție, în timpul unei conferințe de presă care a avut loc la fața locului

În câteva minute, hoții au pătruns în muzeu și au plecat cu cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, printre care Coiful de aur de la Coțofenești şi brațările dacice din Sarmizegetusa Regia.

Printre exponatele valoroase din Muzeul Drents se aflau 673 de artefacte din aur și argint, împrumutate de la 18 muzee românești, printre care Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Național de Istorie a României, și muzeele din Cluj-Napoca, București, Iași și Timișoara, expunând tezaure celebre precum brățările dacice din Sarmizegetusa și tezaurul de la Lupu.

Descoperă istoria fascinantă a Coifului de aur de la Coțofenești în numărul 277 al revistei „Historia”, disponibil în format digital pe platforma paydemic.

Cumpără acum
Cumpără acum
Mai multe pentru tine...