A fost descoperită o veche metropolă a amerindienilor jpeg

A fost descoperită o veche metropolă a amerindienilor

📁 Preistorie
Autor: Redacția
🗓️ 5 ianuarie 2012

Arheologii au făcut o descoperire surprinzătoare sub orașul St. Louis din Statele Unite:o metropolă a amerindienilor, care a fost locuită între anii 700 și 1400 d.Hr. Arheologii au efectuat săpături în apropierea podului de peste fluviul Mississippi, care face legătura între Missouri și Illinois, și au descoperit orașul pierdut Cahokia, sub actualul oraș modern, St. Louis, informează Daily Mail. Descoperirile arată că acest vechi oraș este "o metropolă sofisticată, așezată pe ambele maluri ale râului Mississippi", a declarat arheologul Andrew Lawler.  Cahokia a fost considerată inițial doar o "tabără de sezon", dar experții au ajuns la concluzia că reprezintă o descoperire mult mai importantă. "Cu un mileniu în urmă, acest loc era unul strategic de-a lungul fluviului Mississippi, fiind destul de populat de către amerindieni.Pe atunci existau sute de case dreptunghiulare, aliniate către cele patru puncte cardinale. Se aflau și zeci de movile de pământ, flancate de piețe publice, unde se desfășurau ceremonii", a declarat Lawler. În urma celor mai recente săpături s-au descoperit mai mult de 500 de case. Orașul descoperit reprezintă cea mai sofisticată așezare a amerindienilor la nord de Mexic și a fost locuit între anii 700 și 1400 d.Hr. Perioada de înflorire a orașului a fost între anii 1100 și 1200 d.Hr., când Cahokia se întindea pe aproximativ 10 kilometri pătrați și avea o populație de 100.000 de locuitori.  Populația a început să scadă după anul 1200, iar, două secole mai târziu, orașul a fost abandonat. Experții susțin că acest lucru s-a petrecut din cauza schimbărilor climatice, a războiului, a bolilor și a secetei.

Sursa:www.ziare.com