Legenda trunchiului stejarului multisecular de pe Valea Topologului

Pe Valea Topologului, în județul Argeș, se află un obiectiv istoric unic - trunchiul stejarului multisecular, a cărui existență numără peste 1500 de ani.

Legenda spune că la umbra bătrânului stejar, Mihai Viteazul a făcut un popas pe când se afla în drum spre Transilvania prin Turnul Roşu, în campania ce a precedat bătălia de la Șelimbăr, scrie Consiliul Județean Argeș, pe pagina de Facebook a instituției.

Valea Topologului se află în nord-vestul județului Argeş și este o zonă încărcată de istorie și cultură, cu peisaje mirifice și numeroase obiective de interes turistic:

Mănăstirea Văleni, un vechi așezământ monahal, în care regăsim și ateliere de croitorie și de țesătorie, un depozit de carte veche, precum și casa în care a locuit celebrul scriitor George Topîrceanu, în timpul în care mama sa lucra aici ca țesătoare de covoare. George Topîrceanu și-a petrecut anii copilăriei la Schitul de maici Văleni, iar clasele primare le-a făcut la școala primară din Șuici.

Locuința Popii Floarea din Rudeni, personaj evidențiat în versurile poetului George Topîrceanu, constituind astfel sursă de inspirație în scrierile satirice ale sale.

Cula Sultănica - o locuință fortificată construită la sfârșitul secolului al XVIII - lea de căpitanul Ștefan Balotă, având caracter de construcție pentru apărare în vremuri de neliniște. A devenit leagănul familiei Brătianu, după căsătoria lui Ene Brătianu cu Safta, nepoata căpitanului Balotă. Edificiul poartă numele de Sultănica de la Sultana, fiica lui Ene Brătianu. Ene Brătianu a ridicat alături şi o frumoasă biserică, cu hramul Sfântul Nicolae. ️ Biserica "Sf. Nicoale" este un monument istoric de arhitectură de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, făcând parte din a doua epocă a noului stil românesc al Renașterii. În curtea bisercii se află o cruce de piatră, care datează din anul 1736, scrisă în litere chirilice, precum și cavoul marelui savant Constantin Miculescu.

Cimitirul de Onoare al Eroilor din Șuici, ridicat în memoria eroilor Primului Război Mondial, căzuți în luptele care s-au dus pe Valea Topologului. Aici, au fost aduse rămășițele pământești ale celor care și-au pierdut viața în război, din toate localitățile învecinate. Pe lateralele aleii străjuite de brazii din curtea interioară sunt 361 de plăci inscripționate cu numele eroilor. În cimitir sunt înhumați, în total, 722 de eroi.

Valea Topologului este destinația perfectă pentru cei care doresc să se bucure de natură, de peisajele pitorești și de frumusețile istorice și spirituale ale locului, scrie Consiliul Județean Argeș.

Descoperă în aplicația ARGES GHID traseul “La pas pe Valea Topologului”.

Descarcă aplicația de mobil ARGES GHID și descoperă informații despre obiectivele turistice din Argeș, sugestii de petrecere a timpului liber, recomandări de rute și trasee turistice, unități de cazare, facilități gastronomice, posibilități de agrement, agenda evenimentelor cultural-artistice. Aplicația poate fi descărcată de aici: Google Play sau App Store.

Cardul turistic ARGES TOURIST PASS oferă acces la cele mai importante obiective turistice din județul Argeș. Cardul turistic este disponibil aici.

Mai multe