Gaze de luptă folosite de ruși contra otomanilor în secolul al XVIII-lea

Despre infamele arme chimice - gazele de luptă - se crede, îndeobște, că au apărut în Primul Război Mondial. Fals. Gazele de luptă au fost folosite din cele mai vechi timpuri, primele dovezi ale utilizării lor datând din perioada antică.

Astăzi vorbim despre un subiect necunoscut chiar și pentru istoricii turci: folosirea gazelor de luptă de către ruși împotriva otomanilor în războaiele din secolul al XVIII-lea.

Folosirea armelor chimice era atât de rău-famată, încât rușii n-au cutezat niciodată să le folosească și în războaiele cu alte puteri europene. Singurele mărturii care apar în documente fac referire la utilizarea „secreturilor“ contra otomanilor considerați „asiatici“ și „necredincioși“. Prin urmare, împotriva lor era permis să se utilizeze orice metode.

Despre felul în care erau utilizate și aruncate în luptă teribilele „secreturi“ vorbește pe larg, în „Chronograful Țărei Rumânești de la 1764 până la 1815”, călugărul român Dionisie Eclesiarhul, contemporan cu războaiele ruso-austro-turce de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Dar aluzii la această armă secretă mai fac și alții, inclusiv celebrul Miron Costin, comandantul armatei moldovene în bătălia ruso-româno-turcă de la Stănilești, din 1711.

Așa cum veți vedea în episodul de mai jos al podcastului Colecționarul de Istorie, aceste arme secrete de distrugere în masă erau nu doar extraordinar de scumpe, dar în același timp reprezentau un pericol major deopotrivă pentru victime, dar și pentru cei care le foloseau. De fapt, totul era o chestiune de noroc, după ce le lansai. Conta, pur și simplu, din ce direcție bătea vântul.

În ultimul război ruso-austro-turc din secolul al XVIII-lea (1787-1792), luptele au fost, ca de obicei, foarte grele, necesitând trupe numeroase, armament și o logistică niciodată suficientă. După unele succese inițiale, Austria a fost înfrântă de otomani și forțată să încheie pace în 1791, mai ales că Revoluția Franceză necesita o mai mare atenție din partea guvernului de la Viena. Rusia a mai luptat timp de aproape un an, dar a încheiat la rândul său pacea, lipsită fiind de un aliat de nădejde;era vlăguită de lupte și mulțumită cu ceea ce câștigase deja. Numeroase surse documentare tratează cu detalii acest conflict, însă niciuna nu evidențiază aspecte ieșite din comun ale confruntărilor. Lucrarea unui călugăr valah, pe numele său Dionisie, face însă notă discordantă:călugărul reține pentru istorie în Hronograful său că rușii au folosit în perioadă arme chimice;însă nu împotriva inamicilor occidentali, ci împotriva otomanilor.

_{Foto sus: Asediul orașului Izmail (1790), pictură de Samuil Shiflyar (© Wikimedia Commons)}