Tunul de calibrul 100 mm și înfometarea românilor după 1975

Mulți români consideră că era mai bine înainte de decembrie 1989 deoarece atunci funcționa din plin industria, erau locuri de muncă și nu plecau românii din țară. Au fost necesare niște sacrificii pentru plata datoriei externe, dar a fost atins un obiectiv măreț pe linie de partid și de stat.

Se pune însă întrebarea cum o economie socialistă înfloritoare nu putea să furnizeze pe piața internă nici măcar pâinea cea de toate zilele și România socialistă era în cel mai jalnic stadiu de dezvoltare economică. Masele nu gândesc și nu pun întrebări. Acceptă doar idei simple pe care le repetă până le cred adevăr absolut și științific.

Realitatea a fost că economia de tip comunist nu putea să funcționeze din cauză că era concepută drept una de război. Trebuia să realizeze armament și așa era și cazul celei din România. Tunul favorit al regimului de la București era cel de calibrul 100 mm, cel ce avea masa de 3,15 tone și era proiectat să înlocuiască toate celelalte modele din înzestrare pentru ca muniția să fie standardizată și ușor de produs în cantități cât mai mari. Au început livrările din anul 1975 și au continuat în toată perioada comunistă. Sunt mulți cei care vor spune că nu putea să plece o înfometare de la un tun, dar problema era că o fabrică întreagă lucra pentru asamblarea gurii de foc. Mai mult. Alte uzine erau obligate să livreze piese componente sau să producă aliajele necesare țevilor de tun. Erau necesare materiale care să reziste presiunilor dezvoltate de pulberile de propulsie și s-a trecut la importul din belșug de nichel, crom și mangan.

Era o gură de foc puternică și s-a ajuns în situația ca regimul să dorească amplasarea modelului și pe tancuri. Au apărut blindate derivate din T-55 și acestea au fost asamblate până la căderea regimului. O întreagă uzină a fost ridicată în București cu utilaje speciale aduse din China pentru a se putea realiza blindatele mult dorite de Nicolae Ceaușescu. Varianta modernizată de T-55 cu motor de 580 CP a fost asamblată pentru ca muncitorii să obțină experiență în domeniul metalurgiei, dar rezultate deosebite au fost obținute începând cu TR-85. Masa mașinii a fost sporită și nu conta că era cea mai gravă formă de recesiune economică. Tunul dădea satisfacție și a fost montat pe nave blindate fluviale în variantă adaptată tipului de misiune.

Construirea tunului de calibrul 100 mm a dus la sărăcirea maselor de români până la înfometare. Era exact politica lui Stalin care a dus la Holodomor în 1933, dar Nicolae Ceaușescu o ținea tot înainte cu o epocă de prosperitate, de aur, și cu viitorul luminos din lagărul comunist. Nu se făcea ceva pentru poporul român și așa a rămas până la căderea Uniunii Sovietice. Au fost suficient de mulți nostalgici la putere după decembrie 1989 și politicile lui Ceaușescu au fost continuate până-n decembrie 1991. Abia prăbușirea marelui lagăr a dus la o orientare serioasă, cam lentă, spre Occident.

_{Foto sus: Întrevederea dintre Nicolae Ceauşescu şi Mao Tzedun la Palatul Adunării Reprezentanţilor Populari din China, la 3 iunie 1971 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 3/1971)}