România Mare și bunurile cumpărate din Franța anului 1931
Franța a fost considerată drept sora mai mare a României și exista o puternică afinitate culturală și politică din partea elitelor de la București. Ar fi trebuit ca prietenia politică și militară să fie dublată de una în plan economic, care să asigure prosperitatea comunităților din ambele state.
S-ar fi ridicat un adevărat zid în calea ravagiilor crizei ce se zice că bântuia din octombrie 1929. Totul a pornit de la prăbușirea bursei din New York și apoi viciile sistemului capitalist ar fi dus la o rapidă propagare a problemelor prin toate regiunile planetei. Istoricii au cam trecut cu vederea dezastrele provocate de politica Moscovei de industrializare forțată.
Patronii francezi nu erau suficient de interesați de piața românească din cauză că doreau prețuri mari și vânzarea unor valuri de mărfuri. Se zice că era Mare Criză Economică, partea română era ca un burete în ceea ce privește importul de fier, dar oferta franceză a fost modestă: numai 4.200 t. Patronii de la București doreau să modernizeze economia prin importul de mașini și motoare, dar tehnica franceză a avut o masă de 892 t, absolut modest pentru ambele sisteme economice. Producția de autovehicule era renumită la nivel european, dar au fost cumpărate doar 228 t de produse.
Economia din România începea să se modernizeze și mașinile aveau nevoie de cât mai mult cauciuc și alte sucuri vegetale exotice. Au fost aduse 780 t numai în 1931, dar mai era loc pentru creștere.
Costurile mari ale mărfurilor importate erau provocate de materialele textile și cele 1.592 t valorau cam un sfert din prețul total de 1,24 miliarde de lei. Costisitoare au fost și cele 1.076 t de mărfuri din alte metale și metaloide, totul fiind prețuit la 187,456 milioane de lei. Medicamentele și produsele chimice veneau pe locul al treilea cu 491 t și 118,65 milioane de lei.
Piața luxului din România marilor orașe cu cheltuială se ținea și numai o tonă de mătase și mărfuri din acest material valora 1.684.000 de lei, îmbogățiții zilei având nevoie de 11 tone pentru a-și satisface plăcerile de trai plin de belșug și huzur. Cele trei tone de bijuterii și lucrări din metale prețioase erau cotate la 5.818.000 lei. Centrele urbane mari trăiau deja la un nivel european al luxului în timp ce populația din mahalale și sate nu putea decât să privească plină de ură excesele celor ce dominau economia și societatea.
Căutate erau și fructele exotice și colonialele, mărfurile locale, ca de obicei fiind considerate prea banale, țărănești. Au fost cumpărate de pe piața franceză 801 tone, cantitate destul de redusă din cauza prețurilor. Puteau fi găsite alte surse de delicatese pe piața mondială.
Franța a reușit să vândă clienților din România numai 15.680 t de mărfuri și foarte multe erau din categoria produselor de lux, valoarea totală urcând la 1.243.697.000 lei. Era o scurgere importantă de capital spre firmele din Hexagon, dar autoritățile de la București erau mulțumite de faptul că Parisul era un furnizor de capital prin bunurile cumpărate, cele ce erau cotate la 2.410.847.000 lei. Erau forțate exporturile pentru a se obține sumele necesare altor achiziții sau în vederea plătirii datoriei interne și externe. Peste un milion de tone au fost necesare pentru a se înclina balanța comercială în favoarea României și se vedea că bunurile prelucrate puțin din punct de vedere industrial erau prea ieftine în raport cu ceea ce ofereau fabricile și atelierele renumite.
Conducerea de la Paris și mediul de afaceri francez n-au vrut sau n-au știut să acapareze piața din Europa de Est în ceea ce privește exporturile. Chiar dacă autoritățile de la București erau deosebit de deschise pentru o alianță cu puterea occidentală, politicienii francezi erau prea preocupați de situația din alte regiuni ale Europei și ale planetei.
Foto sus: Autovehicule pe Champs-Élysées, cu showroom-ul Citroën iluminat în fundal, în perioada interbelică. Fotografie de Willem van de Poll (© Nationaal Archief)