Reducerea numărului profesorilor, în ultimii ani ai Epocii de Aur
Orice societate este dominată de mituri, credințe și păreri, cele despre comunism în România democratică fiind deosebit de ferme. S-a ajuns la un fel de misticism că înainte de 1989 era mai bine, se învăța carte atunci și partidul avea grijă să formeze cadre de valoare pentru viitorul luminos al patriei socialiste. Ideologia politică era mai importantă decât oamenii și soarta lor.
Regimul de la București aplica în mod tainic principiile din programul lansat de Stalin în 2 iunie 1947 și acolo se preciza în cel mai clar mod că trebuia să fie profesori formați după valorile comuniste și cei buni, capabili, să fie dați afară. Mulți au putut să verifice tezele poliției politice începând din anul 1948 și au ajuns specialiști cu doctorat să piară prin lagărele de exterminare ale patriei socialiste. S-a mai îmblânzit cumva regimul politic după 1964, dar Nicolae Ceaușescu a continuat cu ura împotriva cadrelor didactice. Realizarea de economii după 1980 a fost o ocazie minunată pentru a se proceda la îndepărtarea prin diferite mijloace a multor profesori.
Anuarul statistic precizează că erau 263.724 de membri ai personalului didactic din toate unitățile de învățământ și s-a hotărât să se mai reducă din cei chemați să lumineze mințile tinerilor. S-a ajuns la un minim de 232.160 de educatori, învățători și profesori în anul 1988, ceea ce a fost puțin pentru acoperirea necesarului pentru toate disciplinele și s-a ajuns în ultimul an de dictatură la 233.706 salariați.
Regimul comunist a dus la o decădere a nivelului de pregătire și cei care se considerau capabili au plecat spre Occident în timpul dictaturii sau după evenimentele din decembrie 1989. Poliția politică a fost permanent ocupată să caute dușmani ai poporului și sabotori, dar n-a putut să înțeleagă că întregul edificiu statal era îndreptat împotriva gândirii creatoare și că astfel viitorul sistemului era complet distrus.
Nici poporul român n-a putut să priceapă ceea s-a petrecut până la 22 decembrie 1989 și chiar după și a rămas teza că înainte se învăța mult. Statul democratic a încercat să mai îmbunătățească situația din sistemul educațional și s-a procedat în anul 1990 la ridicarea efectivului corpului didactic la 271.719 de salariați de toate gradele.
Era o adevărată revoluție în ceea ce privește numărul de angajați și a fost depășită încadrarea de dinainte de lansarea politicilor de economisire a banului public. Populația României libere n-a perceput fenomenul în amploarea lui și a rămas tot la teoria că înainte se învăța carte, adorată fiind disciplina impusă chiar prin bătaie. Părinții și elevii nu înțeleg democrația, o lume în care fiecare trebuie să respecte regulile din locul în care trăiesc și învață. Forța brută poate fi chiar adorată de mulți din cei ce au amintiri din trecut.
Autoritățile statului român au decis că tot este puțin personal în raport cu numărul de educabili și au fost organizate noi angajări și s-a ajuns în anul 1992 la 283.716 profesori. Elevul român avea la dispoziție noi cadre didactice, materii noi și oportunități de perfecționare în străinătate. Interes pentru studiu trebuie să existe și chiar se poate face o instruire personalizată, pe anumite domenii și fără să fie necesară o acumulare exagerată de cunoștințe prin tocirea unor expresii de prin manuale mai mult sau mai puțin reușite. Învățământul după 1989 s-a schimbat treptat și radical față de cel din comunista eră.
Nicolae Ceaușescu n-a înțeles ce înseamnă progresul în domeniul minții superioare și a procedat la aplicarea tezelor lui Iosif Stalin privind învățământul ideologic, cel ce semăna cu cel religios din perioada medievală. Ateul din secolul al XIX-lea a copiat ceea ce a văzut prin seminarul teologic și repetarea tezelor religioase a fost înlocuită cu cea a principiilor marxiste. Era o pierdere de timp să fie învățate pagini întregi din opera unui filosof din veacul precedent sau din interpretările personale ale conducătorului de la București. A fost absolut normal ca Occidentul să ajungă departe cu realizările din toate domeniile. Partidele politice de după 1989 au venit cu principii de modernizare, frumoase în teorie, dar practica a lăsat mult de dorit.
Foto sus: Un grup de pionieri la Congresul al XI-lea al PCR, alături de Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 6/1974)
Bibliografie minimală
Anuare statistice
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1968.
Anuarul statistic al României 1993.
Lucrări generale și speciale
Berindei, Mihnea, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Istoria comunismului din România, vol. II, Polirom, Iași, 2012.
Diaconescu Mircea, colonel doctor, Alimentația rațională, Editura Militară, București, 1979.
Lubbeck, William, La porțile Leningradului, Corint, București, 2021.
Opriș. Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militară, București, 2008