Primul avion și primul pilot al Armatei Române

În dimineața de 14/27 septembrie 1910, pe o vreme mohorâtă și un vânt puternic, Aurel Vlaicu a decolat de pe platoul din fața gării Slatina în uralele militarilor, dar și ale localnicilor care asistau la eveniment.

După ce a executat câteva viraje deasupra orașului, Vlaicu a trecut Oltul la 200 de metri înălțime, apoi s-a ridicat la 500 de metri, îndreptându-se spre localitatea Piatra Olt, unde se afla Comandamentul manevrelor. Pilotul avea în carlingă un plic în care se afla un ordin secret pe care trebuia să-l predea organizatorilor manevrelor.

După un zbor de 35 de minute, primul avion din dotarea Armatei Române a evoluat deasupra câmpului manevrelor, pilotul aterizând în apropierea cortului unde se aflau generali și ofițeri superiori. Vlaicu a predat plicul cu mesajul oficial al Regelui Carol I, adus pe calea aerului, prințului moștenitor Ferdinand; de față erau prezenți Ion. I.C. Brătianu, primul-ministru al țării, generalul Grigore Crăiniceanu, ministrul de război, principii Carol, Frederik-Viktor și Francisk Joseh de Hohenzollern.

Ofițerii, trupele și mulțimea de săteni din zonă, la vederea acestui spectacol grandios, l-au aclamat minute în șir pe aviatorul Vlaicu.

Reușita acestui zbor în cadrul manevrelor militare a avut un puternic ecou în rândul multor comandanți de mari unități, precum și în rândul societății civile. Inginerul aviator Aurel Vlaicu era, astfel, confirmat ca fiind primul pilot al armatei, iar România devenea a doua țară din lume, după Franța, care folosea aviația în timpul unor manevre militare.

Vlaicu își plătea astfel datoria pe care o avea față de Ministerul de Război, care îi subvenționase construirea avionului și care intra în dotarea Armatei Române. Avionul „Vlaicu nr. 1 – model 1910” era validat ca fiind primul avion militar de concepție românească construit în țară și care intra în serviciul Oștirii române.

Participarea ing. aviator Aurel Vlaicu la manevrele militare din toamna anului 1910 a fost o mare reușită și putem afirma că inventatorul primului avion militar românesc rămâne cel mai strălucit reprezentat al aviației militare naționale, pentru că învingând numeroase greutăți inerente oricărui început, a reușit să proiecteze, să construiască și să piloteze, fără să fi urmat o școală de zbor, un avion original care nu se asemăna în niciun fel cu alte aparate de zbor realizate în Occident. Zborul reușit din 14/27 septembrie 1910 a trasat drumul de întrebuințare a aviației în viitoarele operațiuni militare, de apărare a țării în caz de nevoie.

Apreciind contribuția deosebită a inginerului aviator Aurel Vlaicu, primul pilot al Armatei Române, la reușita manevrelor militare, ministrul de război, generalul Grigore Crăiniceanu, preciza într-un document: „În urma dovezilor pe care le-ai făcut cu aeroplanul dumitale, Consiliul de Miniștri a aprobat raportul meu și-ți dă o recompensă de 50.000 de lei...”¹.

Într-adevăr, în ședința din 23 septembrie/6 octombrie 1910, Consiliul de Miniștri luând în dezbatere Raportul nr. 6299/1910 al ministrului de război, a aprobat „să se deschidă un credit extraordinar de 75.000 lei asupra tezaurului care se va acoperi din excedentul exercițiului bugetar 1909/1910, din care se va plăti 50.000 lei indemnitate inginerului Vlaicu, în schimbul căruia va ceda Ministerului de Război dreptul de a construi aeroplanul său în oricâte exemplare ar voi. Se vor plăti 25.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu construirea aparatului (de zbor)”. Semnau Ion I.C. Brătianu, prim-ministru, V.G. Morțun, Grigore Crăiniceanu, Al. Djuvara, E. Costinescu, M. Orleanu, Al. Constantinescu. (Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 1369/1910)².

Acest text este un fragment din articolul „Drumul unui cuceritor al cerului, inginerul aviator Aurel Vlaicu”, publicat în numărul 43 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 29 iunie - 25 septembrie 2023, și în format digital pe paydemic.com.

_{Foto sus: Avionul „Vlaicu nr. 1 – model 1910” în faţa hangarului de la Cotroceni}

Note:

_{1 AMR, fond 3.004, ds. 339, f. 75}

_{2 Ibidem}