Prima excursie românească în Uniunea Sovietică

Căutînd ceva în colecția pe 1936 a ziarului Universul (amănunte despre Congresul studenților legionari de la Târgu-Mureș, 3-4 aprilie 1936), am găsit în ediția datată 8 aprilie 1936, apărută în după-amiaza zilei de 7 aprilie 1936 următoarea știre:

„Prima escursiune românească in Rusia sovietică

Tighina, 5 Aprilie

Cu trenul de 13.01 au sosit la gara Tighina, venind din Bucureşti, 47 de persoane din diferite oraşe, care urmează să plece cu primul tren spre Rusia Sovietică în escursiune de 16 zile.

Această excursie se face prin intermediul societăţii «Inturist» a U.R.S.S.

La sosirea trenului la gara Tighina, pe peron se afla o mulţime de lume, care, din curiozitate, a venit să vadă pe cei cari se duc în Rusia Sovietică.

Autorităţile de frontieră au dat tot concursul escursioniştilor, atît la ce priveşte controlul vamal, cît şi viza paşapoartelor. Din oraşul nostru a plecat d. deputat Nicolae Ticu.

La 2.27 d. a. trenul cu escursioniştii au plecat spre Tiraspol.”

Ca istoric, situez posibilitatea excursiei în contextul reluării relațiilor diplomatice cu URSS prin numirea unui ambasador la București pe 3 noiembrie 1934.

Au urmat mai multe momente semnificative pentru încălzirea relațiilor dintre România și URS:Reconstruirea în 1935 a podului peste Nistru, dintre Tighina și Tiraspol, reluarea comunicaților pe mare între Odesa și Constanța, o primă restituire a Tezaurului de la Moscova (1443 lăzi însumînd 135 de tone ajunse în Gara Obor pe 16 iunie 1935, cu un tren de 17 vagoane de marfă) aducerea în țară a osemintelor lui Dimitrie Cantemir, duminică, 16 iunie 1935, mort în Rusia la 21 august 1723, în satul său Dmitrovska (azi Dmitrovsk-Orlovski), bolnav de diabet, și înmormîntat în biserica Sf. Nicolae din Moscova.

Deși atît pe vremea regimului Ceaușescu, cît și în postdecembrism, s-a evitat să se spună adevărul, osemintele ne-au fost restituite de ruși, în 1935, ca semn al îmbunătățirii relațiilor sub influența lui Nicolae Titulescu.

Ca ziarist mă întreb cum de n-a devenit știrea asta numărul unu în marea presă a momentului. Informația apare doar în Universul, sub forma unei corespondențe scurte din Tighina. Nici unul dintre marile cotidiene ale vremii – Curentul, Viitorul, nici măcar prosovieticele Adevărul și Dimineața – nu consemnează știrea, deși după opinia mea era un Breaking news, o știre al cărei titlu ar fi trebuit să se întindă dintr-o parte în cealaltă a paginii întîi. La întoarcerea excursioniștilor nici unul n-a fost pus de presă să facă mărturisiri despre ce-a văzut și ce-a trăit.Ca să nu mai spun c-ar fi trebuit publicate amănunte despre Programul excursiei, despre cît a costat și, mai ales întrebați cei înscriși dacă nu le e teamă să meargă în URSS.

Ca scriitor încerc să-mi imaginez trăirile excursioniștilor, atît înainte, cît și în timpul călătoriei. Imaginea Rusiei sovietice în România interbelică stă sub semnul propagandei de război susținute de presa noastră, cu excepția, poate, a Presei din Sărindar, Adevărul și Dimineața.

George Magherescu lucrează la Secția a III-a Operații a Marelui Stat Major. În această ipostază se deplasează în Basarabia, la Hotin. Ce l-a immpresionat cel mai mult aici la Hotin ne va povesti el mai tîrziu în Memoriile publicate la editura Adrian Păunescu în 1991 sub titlul Adevărul despre Mareșalul Antonescu:

„Ce mă atrăsese mai mult la Hotin era priveliştea ce se oferea ochilor pe malul celălalt. De la începutul coborîşului pe malul românesc se deschidea înaintea ochilor, ca într-un enorm amfiteatru, un orizont pe puterea vederilor. Avusesem de prima dată impresia că mă găseam la marginea lumii. Dincolo de firul de argint ce şerpuia jos, lunecînd printre maluri verzi începea altă lume, lumea tainelor, a temerilor, a ameninţărilor!

Dincolo era doar U.R.S.S.!

Îmi alesesem un loc la umbra a doi vişini din prima vie de cum începuse şoseaua să coboare spre Cetate. Era un loc minunat de observație. Şedeam uneori o după-amiază întreagă privind dincolo prin binoclu. Ce curios! Totul parcă se schimba ca prin farmec de cum treceai apa cu privirea! Malul răsăritean era cu mult mai jos şi se pierdea în depărtări alburii într-o pantă uşoară. Dincoace, porneai să urci o pantă lungă, care domina cu o sută de metri malul opus.

Vegetația avea şi ea un alt caracter. Era mai domoală și nu aşa năvalnică ca pe malul nostru. Aspectul cîmpului era un singur ogor cît cuprindeai cu ochii. Tarlaua individuală era ştearsă, dispărută şi lipsa de mişcare paraliza decorul.

Într-adevăr, stătusem ceasuri întregi ca să nu văd pe sosea decît poate un camion și, din satul ascuns printre pomi, din cînd în cînd, cîte o umbră omenească. Atît; restul era linişte, taină, mister.

Din aceste puţine elemente încercam să-mi făuresc o imagine despre noua societate de dincolo de apă; acolo începea doar imensa, pravoslavnica Rusie! Care o fi adevărata ei față? Confruntînd ceea ce vedeam cu ce știam despre această societate, o singură verificare se impunea: reținere, tăcere, mister.”

E una dintre cele mai semnificative pagini despre imaginea Rusiei sovietice în conștiința românilor de dincoace de Nistru: O lume misterioasă, locuită de barbari, așa cum, probabil își imaginau romanii lumea de dincolo de Zidul lui Adrian.

Viziunea aste era rodul presei românești interbelice, incapabile să scrie un rînd corect despre URSS, fie acesta și critic. Românilor li se ofereau adevărurile de a gata ale celei mai simpliste adevăruri. Nu cred ca vreun ziarist român să fi mers la Moscova pentru a verifica năzdrăvăniile care se scriau în ziarele noastre despre Rusia Sovitică.

Cum să nu te întrebi, ca scriitor, ce-o fi fost în sufletul celor care, luîndu-și inima în dinți, s-au înscris în excursie în țara tuturor grozăviilor. Și tot ca scriitor nu poți să nu te întrebi dacă excursia le-a schimbat participanților imaginea despre URSS cu care trecuseră Nistrul.

_{Foto sus: Moscova în anul 1935 (foto: Flickr / Municipal Archives of Trondheim)}