Mutarea munților spre centrele urbane din România Mare

Anul 1918 a rămas în paginile cărților de istorie prin apariția statului național român și trebuia să se treacă la consolidarea și modernizarea economică a organismului politico – administrativ. Orașele au fost întotdeauna motorul progresului și au fost investite resurse deosebite pentru ridicarea de clădiri impresionante cu diferite destinații. Nici măcar zisa Mare Criză Economică n-a putut să oprească evoluția României Mari spre o dezvoltare de tip occidental.

Materialele de construcție tradiționale nu mai aveau căutare decât de nevoie, clienții cerând cărămidă, piatră, ciment și fier. Lemnul și chirpiciul erau utilizate acolo unde puterea economică era redusă sau nu existau mijloace de transport pentru deplasarea maselor impresionante. Granitul era deosebit de căutat și numai în anul 1930, cel ce era inclus în epica de recesiune, au fost desprinse din munți volume de până la 255.117 mc. A depășit chiar producția de 231.850 mc din cel mai bun an de economie capitalistă, renumitul 1938. Nu era rău pentru o epocă definită drept de marasm economic.

Nu era singurul material deosebit de cerut de clienți. Andezitul, mult folosit la modernizarea străzilor, a ajuns la un volum de 339.023 mc. Interesant este că statisticienii vremii au încercat să fie cât mai preciși în ceea ce notau și au precizat că au mai fost înregistrate 1.700 t după ce tabelele statistice fuseseră realizate. Erau deosebit de căutate rocile dure și rezistente.

Calcarul sfărâmat era cea mai folosită piatră de construcție, dar producătorii nu trimiteau date către statisticieni și astfel nu există urmă de informație despre anii 1934 și 1935. Nu putea să nu existe livrări din moment ce se ajunge în 1938 la 768.417 metri cubi de material deplasat din munți spre centrele urbane înfloritoare. Dacă au avut date, specialiștii le-au inclus și au precizat că au mai fost transportate încă 1.700 de vagoane. Era un salt deosebii în raport cu 1937, perioadă de timp în care au fost smulse din scoarța terestră volume de 274.172 mc.

Unele regiuni aveau probleme cu materialul rezistent și se trecea la exploatarea pietrelor de râu pentru amenajarea de drumuri, noroiul fiind marele dușman al transportului interbelic. Dacă au fost 13.071 mc trimiși clienților în 1930, s-a ajuns în 1938 la 40.423 mc. Țara trebuia să evolueze și se făceau eforturi în toate ținuturile pentru găsirea de materiale durabile. Era o adevărată epocă a pietrei în realizările românilor.

România Mare se moderniza prea repede după gustul conducătorilor statelor vecine și aceștia au avut grijă să distrugă fericirea românilor. Mase de tancuri erau pregătite pentru acțiune încă din anul 1929 și acestea au început apropierea de frontiere din 1939. Asaltul a început în fierbintea vară a anului 1940, cel în care statul român înfloritor a fost distrus prin atacuri din trei direcții. Omenirea putea să fie fericită dacă ar fi avut alt fel de conducători.

_{Foto sus: Exploatarea carierelor de granit de la Turcoaia, județul Tulcea (© iMAGO Romaniae)}