Insubordonarea lui Guderian. Momentul decisiv al campaniei germane din Vestul Europei
Generalul Heinz Guderian a reușit să traverseze râul Semois cu forțele Diviziilor 1, 2 și 10 Blindate și să înainteze compact spre sud, avangărzile sale trecând granița franceză în trei puncte la 12 mai 1940, ora 11:00. La ora 22:00, avangarda Diviziei 10 Blindate a intrat în Sedan, iar Panzergruppe Kleist reușește performanța de a atinge fluviul Meuse după doar 65 de ore (sau 57 după alte surse).
Cu toate că Guderian era extatic după ce a atins Meuse în timp record și dorea să traverseze fluviul chiar a doua zi, superiorul său – generalul-colonel Ewald von Kleist, nu era de aceeași părere. Într-adevăr situația operativă și logistică a unităților din cadrul Heeresgruppe B – multe divizii încă nu traversaseră Ardenii, se simțea lipsa carburantului și a muniției – nu garanta o reușită majoră în cazul continuării imediate a ofensivei. Guderian era însă un subordonat încăpățânat, care alegea să ignore ordinele primite dacă credea că sunt eronate, și a continuat pregătirile în vederea executării unui asalt peste Meuse pe 13 mai ora 16:00.
După un puternic bombardament aerian, care a neutralizat majoritatea bateriilor de artilerie franceze, și o pregătire de foc de 50 de minute, la ora 16:00, Guderian a declanșat forțarea fluviului. În timp ce Divizia 10 Blindată a reușit un succes parțial, iar încercările Diviziei 2 Blindate au fost respinse, Divizia 1 Blindată și Regimentul Großdeutschland, au reușit cucerirea unui mic cap de pod în zona Glaire, însă germanii erau vulnerabili în fața unor contraatacuri deoarece nu dispuneau de tancuri sau armament greu. În consecință, Guderian a ordonat unităților de pontonieri să construiască poduri de pontoane peste Meuse pentru a permite traversarea tehnicii de luptă și întărirea capului de pod.
Deși capul de pod nu măsura mai mult de 5 km, francezii au fost incapabili să organizeze un contraatac cu forțele din rezervă care să astupe breșa. Înfrângerea tactică de la Sedan s-a metastazat într-un dezastru, cu repercusiuni de ordin strategic, ținând cont de evoluția ulterioară a evenimentelor. Greșelile francezilor în această zonă au fost cauzate de mai mulți factori, cum ar fi pregătirea de luptă insuficientă, conducerea mediocra a trupelor, deficiențe de ordin material, comunicații proaste și, nu în ultimul rând, moralul fragil.
În jurul orei 1:00, pontonierii germani au finalizat primul pod de 16 tone peste Meuse, însă vor mai fi necesare șase ore pentru a-l pregăti să permită traversarea tancurilor. La 6:45, francezii au contraatacat cu trei batalioane de infanterie și 39 de tancuri FCM 36, sprijinite de focul unui batalion de artilerie. După ce au înaintat 2–3 km, francezii s-au ciocnit de primele tancuri ale Diviziei 1 Blindate care au traversat Meuse. Ulterior, contraatacul a fost stopat de numărul din ce în ce mai mare de tancuri germane care au fost introduse în luptă.
Din ordinul lui Guderian și fără aprobarea eșaloanelor superioare, Divizia 1 Blindată a reluat înaintarea, ocupând Chémery, extinzând adâncimea capului de pod de peste Meuse la 12 km. Recunoscând pericolul din zona Sedan, francezii au executat atacuri aeriene asupra podurilor de pontoane, reușind, cu pierderi mari, câteva lovituri directe, însă designul modular al pontoanelor a permis înlocuirea rapidă a celor distruse. Un efect mult mai bun ar fi fost obținut de obuzierele franceze cal. 155 mm, însă germanii ocupaseră toate înălțimile din zona capului de pod, de unde se putea dirija focul artileriei.
Apreciind corect că sectorul dintre Armatele 2 și 9 franceze era slab apărat, în ciuda opoziției din partea lui Kleist și Rundstedt, Guderian a ordonat Diviziilor 1 și 2 Blindate să înainteze spre vest, iar Diviziei 10 Blindate și Regimentului Großdeutschland să extindă capul de pod către sud și est. Frontul Armatei 9 s-a dezintegrat complet în urma traversărilor executate de Diviziile 5 și 7 Blindate, Rommel înaintând rapid 12 km.
Pe 14 mai la ora 19:45, premierul francez, Paul Reynaud, i-a transmis lui Churchill următorul mesaj:
„Armata germană a străpuns linia noastră fortificată la sud de Sedan. Explicația ar fi că nu putem rezista atacurilor combinate ale tancurilor grele și escadrilelor de bombardiere. Pentru oprirea înaintării germane, cât mai dispunem de timp și pentru a asigura contraatacului nostru șanse de succes, este necesar să întrerupem cooperarea dintre tancurile germane și bombardierele care le susțin. Acest lucru poate fi înfăptuit doar prin intervenția unui număr enorm de avioane de vânătoare. Ai fost destul de binevoitor prin trimiterea a patru escadrile, mai mult decât ai promis, însă dacă dorim să câștigăm această bătălie, care poate fi decisivă pentru cursul războiului, este necesar să trimiteți imediat, dacă este posibil astăzi, încă 10 escadrile. Fără acest sprijin, nu putem garanta oprirea înaintării germane între Sedan și Paris”.
Descoperă secretele Bătăliei pentru Franța din primăvara anului 1940, în numărul 54 al revistei „Historia Special” (revista:special/54), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 martie – 25 iunie 2026, și în format digital pe paydemic.com.
Comandantul Corpului XIX Motorizat german, generalul Heinz Guderian, în vehiculul său de comandă (© Getty Images)