De ce a fost ascuns un fragment din Iliada lui Homer într-o mumie egipteană?

Arheologii au descoperit ceva neașteptat în interiorul unei mumii egiptene din perioada romană, veche de 1.600 de ani: un fragment din Iliada lui Homer. Acesta nu fusese așezat lângă corp, ci în interiorul abdomenului mumiei. Însă adevărata surpriză nu este doar locul unde a fost găsit fragmentul, ci modul în care a ajuns acolo. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să ne întoarcem la Iliada însăși și la ceea ce a devenit ea în lumea romană.

În Iliada, un poem conturat în secolul al VIII-lea î.Hr. și atribuit lui Homer, războiul troian nu se încheie cu triumf sau renaștere. Se încheie în devastare. Poemul se termină în pragul colapsului, cu Troia redusă la un peisaj al ruinelor eroice. Și totuși, aici nu se termină povestea.

Potrivit tradiției romane ulterioare, un troian a scăpat. Aeneas (scris uneori Eneas sau Enea – n.r.), fiul lui Anchise și al zeiței Afrodita, a fugit din orașul în flăcări purtându-și tatăl pe umeri și zeii casei în mâini. El a mers spre vest, traversând Marea Mediterană către Italia, unde a devenit strămoșul Romei.

Această continuare nu provine din Iliada însăși. Ea a fost modelată secole mai târziu, cel mai faimos în Eneida lui Virgiliu. Dar a schimbat complet sensul războiului troian. Cu alte cuvinte, trecutul a fost reorganizat activ - prin povești care puteau fi refăcute, extinse și conectate peste timp și spațiu.

Transformarea înfrângerii în origine

Pentru publicul roman, războiul troian era mai mult decât o legendă grecească îndepărtată. A devenit o modalitate de a gândi despre origini, identitate și putere.

A revendica descendența din Troia însemna mai mult decât a urmări o linie genealogică. Era nevoie de un efort cultural constant - prin povestire, educație și cunoaștere comună. Iliada oferea materia primă: personaje, evenimente și genealogii care puteau fi remodelate și reutilizate de-a lungul generațiilor.

În întreg Imperiul Roman, elitele educate îl studiau pe Homer ca parte a educației lor. Îl citau în discursuri, îl analizau în sălile de clasă și îl foloseau pentru a semnala autoritate culturală. A cunoaște Iliada însemna a vorbi o limbă pe care ceilalți din imperiu o înțelegeau.

Un senator din Roma, un profesor din Asia Mică sau un student din Egipt puteau face apel la aceleași povești. Poemul crea un cadru comun de referință - unul care le permitea unor oameni foarte diferiți să se situeze într-un trecut comun.

În perioada imperială romană, locul vechii Troii - aflat în Turcia actuală - a devenit o destinație importantă. Împărații au investit în dezvoltarea sa, legându-l direct de originile troiene revendicate de Roma. Sub împăratul Augustus, Troia a fost integrată în limbajul politic al imperiului. Iar sub împăratul Hadrian, a devenit parte a unei culturi mai ample a călătoriei, memoriei și patrimoniului.

Un vizitator al Troiei din secolul al II-lea d.Hr. ar fi ajuns într-un peisaj atent amenajat. Existau băi, locuri de cazare și spații pentru spectacole. Un mic teatru - Odeonul - fusese construit direct în vechea citadelă, astfel încât ruinele orașului din epoca bronzului, considerate scena legendarelor bătălii troiene, să formeze un fundal dramatic.

Vizitatorii puteau păși prin ceea ce era prezentat drept decorul epopeii homerice, trăind războiul troian ca pe ceva ancorat în pământul de sub picioarele lor.

Din Troia în Egipt

În întreg Imperiul Roman, Iliada circula ca un text viu: copiat, predat și citit. Egiptul, una dintre cele mai importante provincii ale Romei, nu făcea excepție. Totuși, aici Homer circula într-un peisaj cultural diferit în mod esențial de lumea literară greacă în care poemul luase naștere.

Pentru observatorii romani, Egiptul apărea adesea ca un loc unde istoria era nu doar amintită, ci și conservată material - prin temple, monumente și practici care subliniau continuitatea cu trecutul. În același timp, era o societate profund hibridă, unde tradițiile egiptene, grecești și romane interacționau în moduri complexe.

Homer era printre cei mai copiați autori din Egiptul roman - citit și predat ca semn al educației și apartenenței culturale și profund integrat în cultura literară cotidiană.

Versiunea homerică a războiului troian era deosebit de importantă în rândul elitei vorbitoare de greacă, mai ales în centre urbane precum Oxyrhynchus, unde a fost găsită mumia. Alte versiuni ale poveștii - care puneau mai mult accent pe Paris și Elena în Egipt, așa cum relata Herodot pe baza informațiilor primite de la preoți egipteni - erau probabil mai răspândite în rândul populației egiptene.

Primele relatări din presă despre descoperirea fragmentului în interiorul mumiei sugerau că textul fusese ales intenționat pentru a însoți defunctul, ca un obiect cu semnificație personală, reflectând poate educația sau identitatea culturală a acestuia.

Totuși, cea mai convingătoare explicație ar putea fi și cea mai simplă. Papirusurile deteriorate sau aruncate puteau fi reutilizate ca material ieftin. Fragmentul ar fi putut servi, astfel, drept umplutură - adunat împreună cu alte materiale și introdus în cavitatea corporală fără o atenție specială pentru conținutul său literar.

Faptul că o bucată din Iliada putea ajunge să fie folosită ca material de umplutură arată însă cât de profund pătrunsese Homer în viața de zi cu zi a Egiptului roman.

Un text în mișcare

A da sens trecutului în lumea romană însemna a te deplasa între poveste și monument, între genealogie și timpul profund al istoriei. Fiecare perspectivă le făcea pe celelalte mai inteligibile.

Iliada a contribuit la crearea unei lumi în care diferite trecuturi puteau fi conectate, comparate și remodelate. Prin legarea poveștilor, locurilor și tradițiilor de-a lungul Mediteranei, lumea romană a transformat trecutul într-o resursă flexibilă - una care putea genera identitate, autoritate și apartenență în contexte mereu schimbătoare.

De aceea Iliada a fost atât de importantă: ea circula în numeroase contexte diferite. Modela educația elitelor, dar făcea parte și din cultura lecturii cotidiene. La Troia, a contribuit la transformarea orașului într-un loc al memoriei culturale. Textul însuși a avut o lungă viață materială, supraviețuind nu doar ca poveste autoritară, ci și prin manuscrise și materiale de scris care erau copiate, transmise mai departe - sau chiar reutilizate în scopuri complet diferite.

Poate că cea mai durabilă idee pe care o transmite este aceasta: trecutul nu este ceva pur și simplu conservat, ci ceva creat și recreat continuu - prin poveștile, practicile și materialele care îl poartă peste timp.

-------

Autori: Stephan Blum, cercetător asociat, Institutul pentru Preistorie și Istorie Timpurie și Arheologie Medievală, Universitatea din Tübingen; Stefan Baumann, profesor, KU Leuven

Articol publicat inițial pe site-ul The Conversation (engleză) sub licență Creative Commons.

_{Foto sus: Aeneas fuge din Troia. Pictură de Federico Barocci (1598), aflată la Galleria Borghese din Roma (© Wikimedia Commons)}