Datoria externă, românii și iluziile despre aspectele pozitive ale trecutului comunist

Anul 1944 a adus în România o formă de ocupație ideologică în care se propunea întreaga transformare a civilizației românești, indiferent de voința celor supuși experimentului politic. Gheorghe Gheorghiu-Dej a trecut la exterminarea celor ce nu erau pe gustul stăpânilor de la Moscova și, în paralel, se punea accent pe dezvoltarea industriei grele, ramură economică deosebit de scumpă. Aceeași politică industrială a fost continuată după martie 1965.

Poporul român a scăpat de dictatura lui Nicolae Ceaușescu în urma evenimentelor din decembrie 1989 și a sperat la o lume mai bună, fără atmosfera de lagăr de concentrare. A fost și este însă crunt dezamăgit de clasa politică, plină de cei ce vor numai al lor bine, și a început să caute în trecut un conducător capabil, bun și adevărat patriot. Cum memoria socială este de scurtă durată, a fost ales tot Nicolae Ceaușescu și un argument favorit al celor ce susțin cu tărie teza este că a lăsat o țară fără datorii externe, ceea ce a fost o mare reușită a liderului comunist și România socialistă a fost singura țară care a realizat o astfel de performanță. Este adevărat că se stătea la coadă pentru o coajă de pâine, dar nu mai erau datorii externe și nimic nu se face fără sacrificii. Mai mult. Existau bani de încasat de la diferite state din Africa și Asia. S-a stat în frig, pe întuneric și cu magazinele goale, dar poporul a reușit să plătească datoriile în valută vest și est și n-a mai fost sclavul creditorilor străini. Mulțimile de români au rămas să se laude cu performanța unică în istorie.

S-a demonstrat că locuitorii din spațiul românesc au fost supuși unei intense munci de spălare a creierului și Istoria a fost manipulată astfel încât populația să fie lipsită de repere valoroase la nivel național și mondial. A fost astfel foarte ușor să se răspândească ideea că ideea lui Nicolae Ceaușescu de plată integrală a datoriei publice a fost unică la nivel planetar. Culmea este că tot imperialiștii au luat-o înaintea dictatorului și la 8 ianuarie 1835 se anunța că există un stat care a plătit toate sumele împrumutate de la creditori interni și externi. Țara care a reușit această performanță se numea SUA și președinte era Andrew Jackson (1829 – 1837), erou al războiului din 1812 împotriva englezilor. Finanțele publice s-au descurcat până-n 1836 să nu facă apel la bancheri în vederea obținerii de lichidități. Problema unui stat este că banii sunt colectați mai lent decât se fac plățile și mereu apare o foame de fonduri. Se fac împrumuturi și atunci când sunt cheltuieli deosebite, de exemplu în vreme de război sau pentru a șterge urmele unui conflict militar.

SUA a făcut plățile fără să se recurgă la restricțiile inventate de Nicolae Ceaușescu pentru torturarea fizică și psihică a locuitorilor supuși marelui experiment egalitarist. Dacă nu s-ar fi recurs la o înarmare masivă în numele revoluției mondiale, n-ar fi apărut o datorie care a trecut de 21 miliarde de dolari, fără să se pună la socoteală ceea ce s-a plătit pentru împrumuturile luate din lagărul socialist. Obsesiile megalomanice de cucerire a întregii planete au implicat o supradimensionare a organismului militar și cheltuielile au atins valori de neimaginat pentru cititorul contemporan. Au fost aduse în perioada 1970 – 1978 850 de tancuri T-55 din Uniunea Sovietică. Au fost achiziționate apoi blindate T-72 în paralel cu trecerea la producția locală de tancuri după T-55. Modelul sovietic era net superior obișnuitul T-55, dar era deosebit de costisitor și au fost aduse numai 30 de exemplare pentru formarea de echipaje experimentate. Se subînțelege că aceste blindate urmau să aibă drumul deschis cu ajutorul rachetelor balistice care au început să sosească din 1978.

Sunt numai câteva exemple pe ce s-au dus sumele strânse cu greu de la populația supusă la tot felul de biruri și cele mai bune produse alimentare mergeau peste granițe, românii primind resturile și pe cartelă. Totuși, pot fi conservatori care să meargă pe ideea că plata datoriei externe a fost o acțiune pozitivă și nu are legătură cu politicile de înarmare. Problema este că Nicolae Ceaușescu a acumulat sute de avioane de vânătoare cu reacție, o altă categorie de armă foarte scumpă. Acestea generau costuri de funcționare și acestea se acumulau an de an până când au devenit dificil de plătit.

Marele psiholog francez Gustave Le Bon a scris în mod științific că socialismul este o ideologie bazată pe ură și nu există vreo urmă de legătură cu rațiunea și cu realitatea. Nu s-a făcut ceva util pentru poporul român și au fost luate decizii după criterii politice.

_{Foto sus: Nicolae Ceauşescu, printre muncitorii întreprinderii de construcţii metalice din Bocşa, judeţul Caraş-Severin (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 299/1978)}