Arestarea Mariei Tănase: Reținută și anchetată de germani

Dacă citești despre prieteniile și relațiile sentimentale ale Mariei Tănase, amețești. Sunt nume ale unor oameni care au făcut istoria. Era strălucitoare și plină de glamour, mai frumoasă decât dansatoarea Mata Hari. Pe lângă ei, ea însăși a împins uneori istoria, acolo unde nu se lega cum se cade. În fiecare regim politic pe care l-a traversat viața ei o găsim implicată, personal sau prin alții. Iar în limbajul spionajului, vestitele iubiri și amantlâcurile scandaloase înseamnă altceva – adesea singura acoperire credibilă.

În anii ’30 a fost căsătorită cu Sandu Eliad, evreu, ziarist și regizor de teatru la Teatrul Barașeum (ulterior Teatrul Evreiesc de Stat), unul dintre directorii Teatrului Cărăbuș (din 1950, Teatrul de Stat de Estradă, iar din 1962, Teatrul de Comedie „Constantin Tănase”).

În 1950 s-a căsătorit cu Papadopulo Sachelarie Clearch Paul Victor, grec, magistrat, moșier (după 1945 fără ocupație, dar prezentat în dosar ca „fost mare latifundiar, proprietarul unor munți în județul Buzău, unor păduri în munții Penteleu, exploatați în trecut de Exploatarea Goertz”), fiul farmacistului Sakelari din Tecuci, fruntaș al Partidului Liberal (vol. 2, f. 66). Sakelari junior era și coproprietar al restaurantului „Café Wilson”, unde Maria Tănase a avut un contract artistic. Ca număr, în documentele de arhivă sunt citate patru căsătorii ale sale, dar ies trei la numărătoarea care o include pe cea cu un militar de carieră, rămas necunoscut.

Anii 1940-1944. Nemții, legionarii, evreii, guvernul Antonescu și spionajul francez

Arhiva M.A.I. ne spune că în 1940 Maria Tănase a fost reținută și anchetată de germani pentru că avea o relație „fierbinte” cu Maurice Nègre, atașat de presă al agenției franceze „Havas” (mai târziu a fost primul director al Agenției France Press). Dar acesta, consemnează arhivele, era și rezident al spionajului gaullist și englez (?!).

Nègre era atunci, de fapt, rezident al spionajului francez în România. Fusese condamnat în 1940, pentru spionaj, la 10 ani de închisoare, într-o perioadă în care legea română permitea chiar condamnarea la moarte pentru acest delict. Maria Tănase a făcut tot posibilul pentru a-l salva. După cum povestea după ani un informator al serviciilor, „În timp ce francezul Moris (sic!) se găsea la Jilava, dînsa l-a vizitat și i-a dus de mîncare”. (vol. 1, f. 59)

În societatea bucureșteană se zvonise că Maria Tănase, îndrăgostită și înnebunită de durere, s-a dat peste cap să facă rost de bani mulți, vânzându-și bijuteriile, a apelat la cunoștințele ei sus-puse. A reușit să-l elibereze pe Nègre în 1941. Acesta „a fost schimbat cu alt arestat al guvernului dela Vichy Pètain”. Bănuiala „relației” care o ajutase în acest demers se îndrepta spre noul șef al serviciilor de informații, după reorganizarea lor din 1940, Eugen Cristescu.

După plecarea spionului francez, Maria Tănase ar fi intrat din nou într-o aventură „amoroasă”, „cu ministrul României la Berlin, Radu Cruțescu, care după 23 August a murit de paralizie”. Radu Cruțescu fusese ambasadorul României la Berlin în momentul semnării Pactului Ribbentrop-Molotov. În iunie 1940 a fost numit ambasadorul României la Ankara [date menționate în jurnalele lui Valeriu Gafencu și Constantin Argetoianu, n.n.].

Un prieten de familie-informator scria, la un moment dat, că în timpul regimului antonescian cântăreața ar fi avut relații amoroase cu Radu Lecca, Comisar General pentru probleme evreiești. De eliberarea carnetelor de scutire de muncă pentru evrei s-ar fi ocupat chiar cântăreața. Faptele care treziseră suspiciunea spionajului sunt povestite peste ani, deseori amalgamat.

Un alt informator povestește că, în 1942, fiind elev al Școlii de Ofițeri de Poliție din București, a fost trimis la directorul Rînzescu din Direcția Generală a Poliției. Acesta o primise cordial pe Maria Tănase cu sărutări de mâini și cu întrebarea: „Ați adus?”, intrând împreună în cabinetul său. (vol. 2, f. 16)

Fostul comandant legionar ing. Munteanu declara în 1946 că Maria Tănase, dr. Sachelarie și Ioana Radu făceau parte din „echipa morții” București, ceea ce probabil voia să spună că erau legionari cu carnete.

Despre legăturile sale cu legionarii și nemții și simpatiile sale ideologice din această perioadă a dat mărturie Maria Tănase însăși. Pe de o parte, „Valentin Stănescu”, sursă a Securității Poporului în 1961, s-a grăbit să transpună în scris conversația cu proaspăta sa cunoștință, celebra Maria Tănase. E pomenit Emil Cioran, celebru pentru simpatiile sale legionare, de care Maria Tănase s-ar fi delimitat: „Arată că ea nu a fost legionară și nici nu i-a simpatizat pentru motivul că aveau o concepție foarte îngustă asupra problemei evreești. Ea nu-i de acord să nedreptățești un om fiindcă aparține altei naționalități. Mi-a spus că nu-i de acord cu atitudinea lui Cioran, care înjură poporul nostru, după ce el a avut lașitatea să fugă din țară și trăiește la adăpostul oricăror privațiuni”. (vol. 1, f. 23)

Pe de altă parte, arhiva M.A.I. consemnează sec: „într-o declarație dată de Tănase Maria în anul 1941, se arată că un ofițer german a încercat să o recruteze și că ea a început să îndeplinească unele sarcini trasate de acesta, însă, atunci cînd i s-a cerut să semneze angajamentul de colaborare, a refuzat”. (vol. 2, f. 71)

Anii 1940-1945. Spionajul britanic

Documentele amintesc că Maria Tănase ar fi fost arestată în 1940 și pentru bănuiala de spionaj în favoarea englezilor, cercetându-se implicarea ei în grupul de spionaj condus de Ion Popovici și Rică Georgescu.

Anul 1940 este anul înființării agenției SOE („Special Operations Executive”) de către Winston Curchill. Secția română, care-și propunea sabotarea transporturilor de petrol din România spre Germania, avea drept ofițer de legătură pe mr. Arthur Ellerrington, de la Legația Britanică, căsătorit cu o româncă, maior care acționa la Istanbul. (Alexandru Popescu, „Rețeaua Rică Georgescu”, revista „Historia”)

În 1940-1941, Maria Tănase a fost plecată pentru șase luni la Istanbul și Ankara cu o trupă de revistă condusă de Aurel Maican și Nicolae Kirițescu. Avea contract la Istanbul în cafeneaua unui român. A fost văzută în mai multe rânduri în compania lui De Chastelain, cunoscut rezident al spionajului englez pentru România, pe care îl cunoștea dinainte.

De Chastelain a fost, de fapt, reprezentantul SOE în România până la ruperea relațiilor diplomatice de către Marea Britanie, în februarie 1941. Adjuncta șefului SOE de la Londra, cea care a fost șeful adevărat al spionilor britanici din spatele frontului în cel de-Al Doilea Război Mondial, era Vera Maria Rosenberg, o evreică bogată, născută în Galați, România.

De Chastelain plecase în toamna lui 1940 la Ankara, unde a lucrat sub comanda colonelului Bill Bailey, care era reprezentantul SOE pentru Turcia. Una dintre parolele uzitate de rețeaua Rică Georgescu pentru a lua legătura cu De Chastelain era „privighetoarea”. (Alexandru Popescu, „Rețeaua Rică Georgescu”, revista „Historia”)

De Chastelain i-a propus Mariei Tănase să renunțe la a se mai întoarce în țară și să se angajeze la postul „Radio Londra”. Cântăreața a fost anchetată în 1941, după întoarcerea ei de la Istanbul. Eugen Cristescu, șeful SSI, avea informații că din 4 aprilie 1941 și până la căderea „rețelei”, patru luni mai târziu, s-au transmis circa 40 de telegrame cifrate. (Alexandru Popescu, „Rețeaua Rică Georgescu”, revista „Historia”)

Căderea rețelei s-a petrecut în august 1941. Declarațiile date în noiembrie 1951 de Elena, soția lui Ion Popovici, se referă la grupul de acțiune condus de De Chastelain (care îl contactase pe Ion Popovici în februarie 1941), trimis în judecată în august 1941 pentru spionaj în favoarea Angliei. Doamna Popovici spunea că soțul său își începuse activitatea de spionaj în 1940. Îi enumeră ca arestați pe Mircea Dinu (care fusese și el prezent la Istanbul, înainte de a fi arestat în 1941), Ion Popovici, Rică Georgescu (director la Societatea de Petrol Româno-Americană), Deleanu Andrei (conducea o tipografie unde se tipăriseră manifeste în favoarea Angliei), Iaroslavici, Păsătoiu, Klammer, Beza, Bălan, Visa Augustin, col. Radocea și Bădescu. Despre fiecare dintre aceștia se poate scrie o poveste adevărată. În închisoare, Ion Popovici fusese vizitat de Ghe. Dumitrescu, Popa Aurel și de Pudescu Constanța, printre alții, dar nu știa dacă aveau legături cu De Chastelain.

Doamna Popovici relatează spusele soțului său de după eliberarea din închisoare, și anume că Maria Tănase fusese singura figură feminină a grupului și cea care divulgase organelor antonesciene activitatea acestuia, ceea ce dusese la arestarea lor. Afirma că s-au folosit de ea, neștiind să precizeze ce servicii adusese Maria Tănase grupului De Chastelain.

Soțul său se mai întâlnise și după armistițiul din 1944, în România, cu Masterson (din conducerea Secției Române a SOE), Bondan, Petit, Vischer, Rică Georgescu, Deleanu și o serie de funcționari de la „Unirea”, unde lucra și soțul său. (vol. 2, ff. 9-10)

O altă relație „fierbinte” atribuită artistei a fost cea cu un general englez. „Din materialele de arhivă și sursa „Gabi”, rezultă că Tănase Maria, după anul 1944, a întreținut relații cu generalul englez Greer, fost șef al Misiunii Militare Britanice la București”. (vol. 2, f. 71) După plecarea generalului din țară a continuat să corespondeze cu acesta. Îi frecventa pe ziaristul american de origine română Theodor Andrica și pe Serafim Buta, fost funcționar al Legației Americane, dar și pe William Lawrence, fost corespondent al ziarului „New York Times” la București. (vol. 1, f. 57, 73-74)

Când, mai târziu, în 1953, Securitatea trăgea cu urechea la Maria Tănase în casă, a surprins planul pe care cântăreața îl făcea cu soțul său în cazul arestării sale. O notă de tehnică operativă din acest an redă conversațiile Mariei Tănase cu soțul Clery Sachelarie: se temea că va fi arestată și percheziționată la domiciliu și se consulta cu soțul său cum să procedeze cu scrisorile primite de la generalul Greer, de la Misiunea Militară Engleză din București. Sachelarie o liniștea, zicea că „în scrisori nu se arată că Maria a primit bani de la acest domn pentru a trăda interesele comunismului prin informații” (vol. 2, f. 74), dar Maria se temea că „tocmai aceste scrisori arată relațiile ce existaseră între ea și Greer”.

Acest text este un fragment din articolul “Maria Tănase. Nume de cod: Gaița” , publicat în nr. 212 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.