Rămășițe ale unui pod roman, descoperite în albia râului Meuse

Patru stâlpi masivi din lemn de stejar au fost descoperiți în albia râului Meuse, în apropierea localității Dreumel din centrul Țărilor de Jos. Descoperirea este considerată de arheologi o posibilă rămășiță a unui pod construit în perioada târzie a Imperiului Roman.

Stâlpii, dintre care cel mai mare păstrează o lungime de 11,5 metri, au fost datați prin analiză dendrocronologică în anul 363 d.Hr. Cercetătorii estimează că lungimea lor inițială depășea 13 metri, deoarece partea inferioară, ascuțită și înfiptă în fundul râului, nu a fost recuperată integral, informează La Brujula Verde.

Descoperirea este deosebit de importantă deoarece reprezintă una dintre puținele dovezi materiale ale unei traversări romane a râului Meuse în această zonă.

Structuri din lemn se remarcă prin dimensiuni și prin contextul lor arheologic. Firma Vos Archeo, însărcinată cu analiza acestora, a concluzionat că stâlpii făceau cel mai probabil parte dintr-o construcție destinată traversării cursului de apă.

Inițial au fost luate în considerare și alte explicații, precum existența unui debarcader sau a unei platforme de acostare. Cu toate acestea, amplasarea stâlpilor în vechiul canal al râului Meuse, lungimea lor excepțională și asemănările cu alte poduri romane descoperite la în orașul Cuijk din apropiere susțin ipoteza unui pod.

Analiza suprafeței lemnului a arătat că stâlpii au fost prelucrați intenționat, iar urmele de insecte și de alterări biologice indică faptul că aceștia au rămas perioade îndelungate deasupra nivelului apei.

Podul ar fi legat zona actuală Moordhuizen de localitatea Lith, într-un punct unde râul se îngusta natural, facilitând construirea unui pod. În apropierea malului nordic au fost identificate anterior urme ale unui drum roman, iar istoricii presupuneau de mult timp existența unei rute terestre vechi între orașele Alem și Lith. Noile descoperiri oferă acum dovezi concrete în sprijinul acestei teorii.

Importanța podului ar fi fost considerabilă în secolul al IV-lea, când inundațiile frecvente ale râurilor Meuse și Waal afectau căile de comunicație dintre Nijmegen și teritoriile vestice ale provinciei romane Germania Inferior. Traversarea ar fi reprezentat o rută sigură și eficientă, demonstrând că rețeaua rutieră romană se extindea și în regiunea Rivierenland, considerată anterior periferică.

În prezent, stâlpii au fost recuperați și supuși unor tratamente de conservare, iar documentația și rezultatele cercetărilor vor fi incluse în patrimoniul arheologic regional.