De ce au dispărut, de fapt, neanderthalienii?

De ce neanderthalienii au dispărut, iar Homo sapiens a reușit să se stabilească durabil în Europa nu este încă pe deplin înțeles. Răspunsul este complex și implică mai mulți factori, însă un nou studiu care utilizează o abordare inovatoare inspirată din ecologia digitală oferă perspective noi.

Studiul a fost condus de Ariane Burke, profesoară în cadrul Departamentului de Antropologie al Universității din Montreal (Université de Montréal) și coordonatoare a grupului de cercetare Hominin Dispersals din Quebec. Pornind de la lucrările doctoranzilor săi, Benjamin Albouy și Simon Paquin, ea a adaptat modele utilizate în mod obișnuit pentru studierea distribuției speciilor de animale și plante la oamenii preistorici, integrând date etnografice și arheologice disponibile, informează un comunicat al Universității din Montreal.

Cercetarea s-a concentrat asupra Europei în timpul ultimului ciclu glaciar, în special perioada cuprinsă între 60.000 și 35.000 de ani în urmă. În această perioadă, clima a suferit fluctuații semnificative, alternând între perioade reci (stadiale) și perioade mai calde (interstadiale). Tot atunci apar în înregistrarea arheologică primele populații de Homo sapiens, iar ultimii neanderthalieni dispar.

Analiza indică faptul că nici stresul climatic, nici competiția, explicații frecvent invocate, nu pot lămuri pe deplin misterul dispariției neanderthalienilor. În schimb, extincția lor a rezultat dintr-o interacțiune complexă între climă, geografie, demografie și relațiile dintre specii, care au variat în funcție de regiune.

Modelarea tiparelor preistorice

În ecologie, modelele de distribuție a speciilor prezic unde ar putea trăi o specie pe baza locurilor unde a fost observată. Burke și echipa sa au aplicat această logică hominizilor antici, folosind situri arheologice, în locul datelor de observație asupra animalelor vii, drept „puncte de prezență” pentru neanderthalieni și Homo sapiens.

Studiul a implicat o serie de etape de modelare. Mai întâi, Burke a creat patru modele de adecvare a habitatului pentru ambele specii, folosind instrumente din biologia conservării și geomatică (un domeniu interdisciplinar ce include colectarea informațiilor spațiale prin geoinginerie, precum și stocarea, procesarea și livrarea acestor informații – n.r.). Aceste modele au integrat date arheologice împreună cu un set de indici geografici și de variabilitate climatică.

Apoi, Burke a comparat rezultatele celor patru modele, construind altele noi care identificau „regiunile de bază” — zone geografice suficient de mari și productive pentru a susține populații stabile și, esențial, conectate între ele.

„Evident, nu avem date demografice precise pentru populațiile care trăiau acum 35.000 de ani, așa că am folosit date etnografice provenite de la grupuri de vânători-culegători mai bine documentate pentru a seta parametrii instrumentelor geomatice și a genera aceste modele. De exemplu, aceste date arată că teritoriul anual tipic al unui grup local de 25 până la 50 de indivizi, care se deplasează sezonier și menține legături regionale cu alte grupuri, ar fi de aproximativ 2.500 km²”, a explicat Burke.

Rezistență prin conectivitate

În acest punct al analizei au început să apară diferențele dintre neanderthalieni și Homo sapiens.

De exemplu, regiunile favorabile pentru Homo sapiens s-au dovedit a fi mai bine conectate decât cele ale neanderthalienilor. Potrivit lui Burke, conectivitatea este crucială deoarece populațiile interconectate formează rețele, permițând membrilor să se deplaseze către grupuri aliate, înrudite sau partenere ca răspuns la șocuri climatice, ecologice sau demografice.

„Aceste rețele funcționează ca o plasă de siguranță. Ele permit schimbul de informații despre resurse și migrațiile animalelor, formarea de parteneriate și accesul temporar la alte teritorii în caz de criză”, a explicat Burke.

Burke a subliniat că acest lucru nu înseamnă că grupurile de neanderthalieni nu erau capabile să mențină legături între ele. Datele arheologice privind circulația obiectelor materiale și alte dovezi indică faptul că și ei au dezvoltat rețele interregionale. Totuși, potrivit modelelor, conexiunile regionale din rețeaua neanderthaliană erau relativ fragile, mai ales în Europa Centrală și de Est.

Un amestec de factori

Studiul a arătat, de asemenea, că variabilitatea climatică, adică cât de rapid și imprevizibil se schimbă condițiile, a afectat populațiile mai mult decât temperatura sau precipitațiile absolute.

„Variabilitatea climatică pare să fi jucat un rol major. Se pare că oamenii au fost sensibili la variabilitatea mediului pe tot parcursul istoriei noastre”, a spus Burke.

Totuși, clima singură nu poate explica dispariția neanderthalienilor, deoarece dovezile fosile și arheologice arată că aceștia au supraviețuit unor cicluri glaciare anterioare.

Potrivit lui Burke, neanderthalienii au dispărut din cauza unui amestec complex de factori interdependenți, inclusiv instabilitatea climatică, presiunile demografice și organizarea socială. Este posibil, de asemenea, ca combinația exactă de factori care a dus la dispariția lor să fi diferit de la o regiune la alta.

De exemplu, studiul arată că populația de neanderthalieni din Europa era împărțită în două grupuri, unul în vest și altul în est.

În Europa de Est, conectivitatea limitată ar fi putut izola populațiile de neanderthalieni pe măsură ce condițiile climatice se deteriorau. În schimb, în Peninsula Iberică, la marginea vestică a arealului lor, regiunile centrale mai bine conectate ar fi putut permite populațiilor să persiste mai mult timp.

Totuși, povestea ar putea fi mai complexă.

„În zonele vestice, sosirea Homo sapiens ar fi putut adăuga un stres suplimentar, în special pentru populațiile de neanderthalieni deja vulnerabile din punct de vedere demografic. Deoarece cele două specii erau capabile să producă urmași împreună, interacțiunile lor au fost probabil complexe, implicând competiție, încrucișări ocazionale și alte dinamici subtile ale populației”, a spus Burke.

O nevoie umană fundamentală

Burke consideră că aceste dinamici antice ne invită să reflectăm asupra unor provocări persistente ale umanității.

„Migrația umană a existat întotdeauna, facilitată de mobilitate și rețele sociale”, a remarcat ea. „Chiar și astăzi, în ciuda complexității granițelor, densității populației și inegalităților sociale, oamenii continuă să migreze din aceleași motive fundamentale: pentru a găsi zone mai favorabile, a se reuni cu cei dragi și a se integra în rețele de ajutor reciproc.”

Este un memento oportun că, astăzi ca și acum 40.000 de ani, supraviețuirea noastră depinde nu doar de tehnologie și inteligență, ci și de capacitatea noastră de a crea și menține conexiuni.

_{Foto sus: Omul de Neanderthal (© Designed by Freepik)}