Cea mai veche artă rupestră din lume, descoperită într-o peșteră din Sulawesi

📁 Preistorie
Autor: Redacția
🗓️ 22 ianuarie 2026

Arheologii au descoperit ceea se crede că este cea mai veche formă de artă rupestră cunoscută din lume, un desen ce reprezintă conturul unei mâini umane, care datează din urmă cu cel puțin 67.800 de ani, într-o peșteră calcaroasă de pe insula Sulawesi din Indonezia

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature, descoperirea a fost realizată de o echipă internațională de cercetare din care au făcut parte și arheologi din Indonezia și Australia, informează Agerpres.

Desenul artistic a fost găsit în peștera Liang Metanduno de pe insula Muna, parte a peisajului carstic din Sulawesi.

Cercetătorii au utilizat datarea prin seria uraniului pentru a analiza microscopic straturile de minerale care s-au format peste și în spatele desenului și au ajuns la concluzia unei vârste minime a acestuia care depășește cu peste 15.000 de ani vechimea precedentelor forme de artă pe roci descoperite în regiune.

Studiul sugerează că peștera a fost utilizată pentru activități artistice pentru o perioadă îndelungată de timp, cu picturi create în mod repetat de-a lungul unui interval de cel puțin 35.000 de ani.

Oamenii de știință afirmă că descoperirea furnizează o dovadă importantă pentru înțelegerea migrației umane timpurii în Sahul, fostul continent care includea în trecut Australia, Noua Guinee și Tasmania.

Cercetătorii cred că artiștii preistorici din Sulawesi erau strâns înrudiți cu strămoșii aborigenilor australieni, fapt care susține teoria potrivit căreia oamenii moderni ar fi putut ajunge în Sahul cu cel puțin 65.000 de ani în urmă.

Foto sus: Conturul unei amprente de mână (deasupra figurii păsării întunecate) din peștera Liang Metanduno din Sulawesi este cea mai veche artă rupestră cunoscută din lume (© Maxime Aubert)

Mai multe