Leverkusen, orașul înființat de un negustor odată cu ultramarinul
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Leverkusen nu exista pe locul din zilele noastre, ci era un cătun ca oricare altul în Bergisches Land, întinsă regiune a landului Renania de Nord-Westfalia, aflată la sud de bazinul Ruhr-ului și la est de Rin.
Una dintre gospodării îi aparținea lui Carl Leverkus, născut în 1804. Ajutor de farmacist, și el fascinat până la obsesie de chimie, junele Carl nu a întrezărit decât o variantă de a-și urma visul, aceea de a se muta la Paris, pentru a studia la celebra Sorbona. A acumulat tot ce putea fi acumulat la Paris, dar, în loc de a-și încerca norocul în „Orașul luminilor”, a decis să se întoarcă acasă, pentru a porni o afacere pe propriile-i picioare. Primul pas a fost făcut în 1834, când a fondat o fabrică în micuțul oraș Wermelskirchen, aflat azi la 20 de kilometri de Leverkusen, la nord-est de locul în care se născuse.
Aidoma savanților pursânge, și Leverkus era măcinat de o întrebare-dilemă: oare poate fi produs ultramarinul (un pigment de culoare albastru închis, apreciat de pictori încă din Evul Mediu), pe care îndrumătorul tezei sale de doctorat, Justus von Liebig, îl considera „regina culorilor”, și pe cale sintetică, evident cu costuri dintre cele mai reduse?
Întrebare justificată, căci, până atunci, apreciatul înălbitor era un praf obținut din prelucrarea unei roci numite Lapis lazuli, importată la un preț oneros din Afganistan, costurile ulterioare nefiind, nici ele, de neglijat. Demersul lui Leverkus a fost unul izbutit, regele Prusiei, Friedrich Wilhelm III, patentându-i invenția în 1838 pentru o durată de zece ani. Suveranul prusac îi dăduse „verde” întru producerea și comercializarea ultramarinului.
Noroc cu infrastructura deficitară
Cum trăsurile trebuiau să transporte cărbunele pentru producție peste dealurile din Bergisches Land, Leverkus a decis, în 1861, să mute producția la Wiesdorf (azi, unul dintre cele treisprezece cartiere ale orașului Leverkusen), la acea vreme sat de pescari și țărani de pe malul drept al Rinului.
Producția crescândă, grație cererii pe măsură, a impus, firește, și sporirea numărului angajaților, de la 78 la 200, Leverkus construind, în beneficiul acestora, un cazinou, o popicărie și o școală evanghelică. Cu gândul la plaiurile natale, savantul-neguțător a numit locația fabricii Leverkusen. În 1890, populația Wiesdorf-Leverkusen avea să se dubleze, ajungând la 2.512, pentru ca, în 1920, numărul locuitorilor să ajungă la 22.231. Dar, până atunci, a trecut multă apă pe Rin și nenumărate lucruri s-au întâmplat.
Foto sus: Lucrători ai Fabricii Bayer din Elberfeld – secţiunea care se ocupa de vopselurile de culoare verde – în jurul anului 1870
Acest text este un fragment din articolul "De la Beyer la Bayer, de la Leverkus la Leverkusen. Cum s-a născut un oraş în jurul unei afaceri ", apărut în numărul 228 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 ianuarie - 14 februarie 2021, dar și în format digital pe platforma paydemic.com
