Timişoara - de la "Mica Vienă" la primul oraş liber de comunism

Timişoara de astăzi adună o istorie interesantă şi plină de conflicte. Râvnită de turci şi apoi de habsburgi, Timişoara a fost şi reşedinţă a Imperiului Otoman, şi capitală de provincie a Imperiului Habsburgic. În 1919, Banatul se uneşte cu România şi în Timişoara se instaurează pentru prima dată administraţia română.  Perioada comunistă ia sfârşit în 1989 odată cu Revoluţia anticomunistă:revoluţie pornită tocmai din oraşul de pe Bega.

Începuturile oraşului

Istoria Timişoara este una îndelungată, care începe cu antice aşezări umane pe actuala vatră a oraşului Prima atestare documentară a localităţii Timişoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialişti în 1212 sau în 1266. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiş, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 şi încorporat în regatul ungar.

Dupa incheirea dualismului Austro-Ungar pentru Timişoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic şi demografic. Instituţiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale, la trecerea în secolul XX aici există numeroase întreprinderi:două fabrici de spirt, o turnătorie de fier, o fabrică de chibrituri, o fabrică de cărămizi, o fabrică de gaz, o fabrică de lanţuri, o fabrică de pălării, o fabrică de ciocolată.

Construcţia canalului navigabil Bega dă un avânt puternic dezvoltării economice şi a comerţului. Oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de "Mica Vienă" ca recunoaştere a importanţei şi frumuseţii lui.

Prin intermediul canalului Bega Timişoara era legată, prin Tisa şi Dunăre, la sistemul fluvial al Europei Centrale, iar căile ferate facilitau comunicarea cu importante oraşe din vestul Europei. Tot în această perioadă a fost introdus tramvaiul cu cai, telefonul, iluminatul public electric, s-au asfaltat arterele mari de circulaţie. În 1899 s-a introdus la Timişoara primul tramvai electric din România. În această perioadă se dezvoltă mult suburbiile cetăţii, unde există manufacturi şi meşteşugari pricepuţi.

Secolul XX

Anii interbelici au fost marcaţi de multiple împliniri pentru locuitorii oraşului. La 15 noiembrie 1920 Timişoara devine Centru universitar, prin Decretul semnat de Regele Ferdinand I, întemeindu-se Universitatea Şcoala Politehnică. În 11-13 noiembrie 1923 timişorenii fac o primire sărbătorească Regelui Ferdinand I, Reginei Maria, primului ministru I.C.Brătianu. În octombrie 1925 Timişoara găzduieşte cea mai mare Expoziţie zootehnică organizată până atunci de Regatul României. Prezentă la eveniment, familia Regală pune acum şi piatra de fundament a Bisericii Ortodoxe Române din Mehala.

Anul 1940, cu gravele pierderi teritoriale suferite de România, provoacă în rândul românilor timişoreni profunde nemulţumiri şi permanentă contestare a nedreptăţilor impuse ţării. După lovitură de stat din 23 august 1944, Timişoara trece prin alte momente dificile. Ca nod feroviar şi rutier, cu potenţial industrial însemnat, oraşul avea valoare strategică pentru forţele militare hitleriste.

După terminarea războiului, Timişoara intră sub ocupaţie sovietică pentru aproape 14 ani (1944-1958). Unităţile militare sovietice se instalează în cazărmi şi în imobilele din oraş. Sunt ani marcaţi de mari lipsuri materiale, de terorizarea fizică şi psihică a populaţiei, de umilire şi frică, de anulare a drepturilor cetăţeneşti. 

Eliberarea de comunism

Spre sfarsitul anului 1989, în­deosebi în vestul României, po­pu­laţia aflase, de la posturile de te­leviziune externe (maghiare, iu­go­slave) şi emisiunile în limba ro­mână de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, de schimbările din Europa. Aşa a fost posibil ca un eve­niment aparent banal (eva­cua­rea arbitrară a pastorului timi­şo­rean al Bisericii reformate László Tőkés fixată pentru data de 15 decembrie 1989) să devină pretext pen­tru o revoltă populară în Timi­şoa­ra, transformată apoi, prin ra­di­­calizare, în revoluţie.

În data de 16 decembrie 1989 la Timişoara s-a declanşat revoluţia care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. Iniţial s-a format o mişcare de protest împotriva mutării forţate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriaşi cât şi trecători s-au adunat în faţa parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem şi s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mişcarea a luat rapid amploare şi în centrul oraşului s-au adunat zeci de mii de revoluţionari.

Pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarată primul oraş din România liber decomunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceauşist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timişorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamaţii de la Timişoara, în martie 1990. Cerinţele timişorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamaţiei, prin care se cerea ca foştii activişti ai PCR să nu mai poată candida la funcţii publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

Timişoara in prezent

Ziarul „The Guardian”, au scris în ianurie 2010, că la 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist, „acest oras eclectic din punct de vedere cultural dovedeşte că România urbană înseamnă mai mult decât o colecţie de blocuri turn“. În 2006, jurnaliştii francezi de la Les Echos publicau o anchetă intitulată „Timişoara, eldorado-ul investitorilor”, în care scriau că oraşul reprezintă una dintre cele mai mari atracţii ale oamenilor de afaceri din Europa.

Arhitectura oraşului este un punct de interes turistic. O treime din imobilele Timişoarei (aproximativ 14.500) sunt clădiri istorice. Cele mai importante edificii, precum palate şi lăcaşe de cult de astăzi au fost ridicate în secolele 18 şi 19.  Carierele Cetăţii, Cetate, Fabric Iosefin, Pieţele Victoriei, Unirii, Traian, Mariasunt  cele mai importante zone arhitecturale.

Spaţiile verzi şi Canalul Bega sunt în topul preferinţelor când vine vorba de plimbări.  Dacă există solicitări, Regia Autonomă de Transport  Timişoara pune la dispoziţie un tramvai turistic care face turul oraşului străbătând cele mai importante cartiere. Oraşul are marcate 4 trasee importante, drintre care cel mai popular este Traseul Revoluţiei din 1989.Timişoara este un oraş cosmopolit  care atrage turişti nu doar prin istoria bogată şi arhitectura deosebită, ci şi prin cultura urbană. 

Având poarta cea mai aproape de Occident, despre Timişoara se spune că este un oraş cu un spirit liber şi îndrăzneţ. Iar  faptele consemnate de istorie confirmă renumele. Inedit, avangardist, dar  în acelaşi timp şi tradiţionalist sunt câteva din adjectivele care definesc şi astăzi spiritul timişorean.De aceea, oraşul de pe Bega adună zeci de motive pentru care merită bifat pe harta turiştilor străini, dar şi a celor din România.

Timişoara, Capitală Culturală Europeană

Timişoara candidează la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2020. S-a format un consorţiu de sprijin, format din Cluburile Rotary, Lyons, Fundaţia Bega, Fundaţia Academică şi Culturală, Timişoara ‘89, Asociaţia Pro Philharmonia şi Timisiensis împreună cu oameni de cultură şi de afaceri. Rolul acestui consorţiu este de a face lobby pentru ca Timişaora să devină unul din cele mai importante oraşe culturale în 2020. “Universităţile timişorene ar putea să-şi aducă un aport important în sprijinul acestei idei de capitală culturală europeană”, a afirmat senatorul liberal Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara. În lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană sunt cuprinse trei oraşe din România:Timişoara, Cluj şi Iaşi. Timişoara este suţinută şi de Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena şi directorul Festivalului Internaţional George Enescu.

Lista capitalelor culturale este decisă până în 2019, printr-o decizie comună a Parlamentului European şi Consiliulului Europei. Potrivit acestei decizii, în perioada 2007-2019, este hotărâtă ordinea statelor care desemnează Capitalele culturale europene.Până în 2019, România nu mai figurează pe această listă. Ce se va întâmpla după anul 2019 se află într-un proces de consultare publică la Comisia Europeană care va înainta o propunere de Decizie, care va fi aprobată în perioada 2013-2014.

Până acum, România a avut un singur oraş care a deţinut acest titlu, Sibiul, în 2007. Potrivit bilanţului în anul în care Sibiul a fost pol al culturii europene au fost prezentate 337 de proiecte, însumând 2062 de evenimente-un caleidoscop de genuri şi direcţii artistice pentru cele mai diferite gusturi:de la teatru şi pictură, muzică, film, dans, literatură şi arhitectură la artă contemporană şi gastronomie. Evenimentele incluse în Programul Sibiu 2007 au oglindit caracterul multicultural şi multilingvistic al oraşului şi au confirmat sloganul:"Un oraş al culturii - un oraş al culturilor". Parteneriatul cultural cu Marele Ducat al Luxemburgului s-a concretizat prin 40 de proiecte comune Sibiu-Luxemburg, redând caracterul european al Programului.

Numarul total al celor care au propus proiecte în acest an a fost de 301 operatori culturali, instituţii publice de cultură şi culte, instituţii publice de spectacole si concerte, instituţii publice de învăţământ, centre culturale, institute culturale ale Ambasadelor străine din România şi Ambasade, ONG-uri (culturale, tineret etc) naţionale şi internaţionale, edituri, persoane fizice, consulate onorifice romane în străinătate si societăţi comerciale.