Vernisaj la Muzeul Naţional Cotroceni: «Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari»
Muzeul Național Cotroceni organizează miercuri, 28 noiembrie 2018, la ora 18.00, în Spaţiile medievale, vernisajul expoziției „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari”, proiect ce a deschis Anul Centenarului la MNC și care acum este prezentat într-o formă nouă, îmbogățită. Expoziția va fi deschisă publicului, la Muzeul Național Cotroceni, în perioada 29 noiembrie 2018 – 27 ianuarie 2019.
Expoziția, care rememorează cel mai important moment din istoria României moderne, a ajuns, pe parcursul anului 2018, la un public numeros şi eterogen, aceasta fiind itinerată atât în ţară (Brașov, Galați, Iași, Constanța, Alba-Iulia, Râșnov, Tecuci), cât şi în străinătate (Chișinău, Riga, Vilnius, Istanbul, Baku, Roma). La finalul unui an de documentare minuțioasă și dedicată, Muzeul Național Cotroceni oferă vizitatorilor un proiect expozițional amplu și oportunitatea de a admira numeroase mărturii ale vremii, prezentate pentru prima oară în acest spațiu.
Proiectul „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari” reunește, în imaginile și obiectele expuse, ipostaze cruciale ale istoriei Marii Uniri, precum implicarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria în deciziile politice şi militare care au marcat încheierea războiului; familia regală Ferdinand şi Maria, atât în perioada cât se afla încă la Iaşi, cât şi după revenirea în Bucureşti; continuarea procesului de consolidare a Marii Uniri şi recunoaşterea ei pe plan internaţional; turneul în Transilvania (1919); vizitele din Bucovina şi Basarabia (1920); consfinţirea Marii Uniri odată cu încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba Iulia la 15 octombrie 1922.
Realizarea expoziției, în această variantă extinsă, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul partenerilor și colaboratorilor noștri - Arhiva Diplomatică - Ministerul Afacerilor Externe; Arhivele Naţionale ale României; Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia; Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău; Muzeul Municipiului Bucureşti; Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”; Asociaţia Culturală „Pictor Octavian Smigelschi”, Sibiu; Colecția Daniel Obreja; Colecţia Daniel Mladin; Colecţia Alexandru Bârsan – cărora le adresăm mulțumiri.
Expoziția va fi deschisă publicului, la Muzeul Național Cotroceni, în perioada 29 noiembrie 2018 – 27 ianuarie 2019.