Regina Maria a României: Jurnal de război (1916-1917)
Primul Război Mondial a fost o perioadă importantă pentru Regina Maria. La doar doi ani după ce ajunge pe tronul țării, soția Regelui Ferdinand, ale cărei opinii cu privire la cursul războiului erau bine cunoscute în România, își asumă rolul de lider și conduce campanii pentru încurajarea soldaților aflați pe front și îngrijirea răniților din spitale, precum și pentru ridicarea moralului societății afectate de război. Scrierile Reginei din această perioadă se regăsesc acum într-un volum de excepție:jurnalul de război din perioada 1916-1917, publicat la Editura Humanitas într-o ediție îngrijită de Lucian Boia.
Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi:când îi întreb dacă suferă, îmi spun „Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor“, acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să ajung eu „Împărăteasa tuturor românilor“. Sunt atâtea visuri nebuneşti pe lume – cred că tocmai cele nebuneşti împing omenirea la fapte măreţe. Domnul să le binecuvânteze strădania şi suferinţa şi fie să nu fie în zadar! Vederea lor te umple de umilinţă. De ce trebuie să se lase ei ucişi ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulţi, într-o zi pe care oamenii aceştia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce? Unul, groaznic rănit de un glonţ dum-dum, era întins pe burtă, fiindcă nu putea sta în nici o altă poziţie. A întors capul să se uite la mine – era foarte tânăr. „Rău m-au lovit, Mama Regina“, mi-a spus, „rău m-a lovit duşmanul!“ Cu lacrimi în ochi, m-am aplecat peste el ca să-l întreb dacă-l doare. „Mă doare, Mama Regina“ – iar apoi refrenul etern:„dar să trăieşti Domnia Ta şi să ajungi împărăteasa tuturor românilor.“ N-am putut îndura asemenea vorbe, pe următorul om asupra căruia m-am aplecat l-am văzut ca prin ceaţă din cauza lacrimilor.---(din primul volum al jurnalului reginei Maria, în curs de apariție)
Regina Maria a României, Jurnal de război (1916-1917), traducere de Anca Bărbulescu. O ediție îngrijită de Lucian Boia.
