Redescoperirea Bizanțului
Cât de bine cunoaștem astăzi istoria Imperiului Bizantin? Noi, românii, îi acordăm prea puțină importanță, în ciuda influenței pe care acest imperiu a avut-o asupra spațiului românesc;occidentalii o cunosc chiar și mai puțin, lăsându-se înșelați de un vechi set de prejudecăți privind presupusa inferioritate a bizantinilor.
Acordând însă atenție acestui subiect, vom avea supriza de a descoperi nu doar istoria fascinantă a statului care a preluat și transmis moștenirea Antichității, ci și o mare civilizație, care, până în epoca Renașterii, era mult superioară Occidentului.
Este foarte greu să comprimi 1.000 de ani de istorie în câteva sute de pagini. Cu toate acestea, istoricul american Timothy E. Gregory a reușit să elaboreze o excelentă sinteză a istoriei bizantine. Prezentarea cronologică a evenimentelor, de la criza secolului al III-lea până la căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor, e completată de analiza factorilor sociali, economici și culturali care au contribuit la definirea civilizației bizantine. Rezultatul este o carte remarcabilă, ce oferă o imagine de ansamblu asupra celei mai importante civilizații răsăritene din Evul Mediu.
O istorie a Bizanțului
Autor:Timothy E. Gregory
Editura Polirom;număr pagini:408;preț:49, 95 lei