image

Reclame savuroase de la sfârșitul secolului al XIX-lea, din Brașov

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: C. S.
🗓️ 30 septembrie 2023

De la sfârșitul secolului al XIX-lea, anunțurile publicitare au căpătat o importanță deosebită, mai ales odată cu creșterea comerțului și a dezvoltării întreprinderilor industriale, având prezentări savuroase, umoristice, în cadrul producerii și comercializării diverselor obiecte, produse, servicii și nu numai. Reclamele au devenit mult mai îndrăznețe, cu texte mai scurte și imperative, însoțite de ilustrații deosebit de atractive care spun mai mult decât textul.

Primul anunț publicitar a fost publicat la Brașov în 1838, chiar în primul an al apariției Gazetei de Transilvania. A fost un anunț publicitar pentru un eveniment cultural, prin care publicul brașovean era invitat la un concert susținut de o elevă a lui Paganini, Eleonora Newman. Ulterior, ultima pagină a ziarului a fost apoi alocată exclusiv casetelor de reclamă, iar mai târziu, pe măsură ce s-a dezvoltat tehnica tipografică, au apărut și imaginile grafice.

Anunțurile erau de obicei făcute de micii negustori ai vremii, apărute la început în „Gazeta Transilvaniei”, apoi și în alte publicații, precum Ardealul, sau pentru cititorii de limbă germană apar publicații precum „Kronstädter Zeitung”, „Industrie Zeitung”, respectiv „Schule und Leben” iar pentru pentru cititorii de limbă maghiară apare „Brassói Lapok”.

Câteva din aceste reclame le puteți vedea la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15, în cadrul expoziției permanente de la etajul 1.

Mai multe pentru tine...