”A fost o fată ca niciodată”, operetă experimentală în premieră națională

Operetă experimentală în premieră națională

📁 Promo și advertorial
Autor: Advertorial
🗓️ 3 iunie 2024

”A fost o fată ca niciodată” este un spectacol muzical original produs de WE ARE ONE, compania de teatru interogativ fondată de actrița Otilia Panainte și a fost realizat la Stația Muzicală Cluj, unde a și fost prezentat între 24-26 mai. Premiera la București va avea loc la Teatrul POINT, între 7 și 9 iunie. Intrarea este gratuită și se face pe bază de rezervare pe site-ul locației.

“A fost o fată ca niciodată” este un spectacol de operetă experimentală 100% originală care vorbește, într-o cheie naivă și sinceră, despre relația cu toate eurile care ne locuiesc, punctând importanța echilibrului emoțional individual. Povestea este inspirată de conținutul psihic al actriței Otilia Panainte, ca rezultat al propriului proces de psihanaliză. Scenariul este primul text dramatic semnat Iv cel Naiv, iar structural, piesa reprezintă primul demers de inovație al genului operetei de la noi.

“Proiectul “A fost o fată ca niciodată” s-a născut pe când nici nu știam că o să existe, acum câțiva ani când am lucrat cu Otilia într-un proiect la București și ne-am împrietenit știind cumva, că pe undeva, simțim ceva la fel. Ne dorim să facem un spectacol de teatru muzical, viu, vital, plin de emoție și umor. Textul scris de Iv cel Naiv surprinde extrem de bine cât e de stingher să exiști și cât de complicat poate fi să articulezi ceva despre propria ta persoană. Dacă pot să proiectez ceva despre spectacolul nostru ar fi gândul că publicul o să iasă din sală înțelegând că suntem toți la fel iar puțină grijă și tandrețe față de noi înșine e binevenită, fredonând un song din muzica compusă de Renata Burcă, cea care pune pe note textul lui Iv”, spune Adonis Tanța.

“Am scris această piesă de teatru împreună cu Otilia și Adonis și asta m-a ajutat mult, fiind primul meu text de acest fel. Dacă n-ar fi un exercițiu de intimitate, ci un animal fantastic (ceea ce și este), Otilia e scheletul, Adonis – inima și celelalte organe, tot ce mi-a mai rămas mie să fac a fost să pun carnea și pielea pe acest solzos și colorat Intimiozaur. Așa că această piesă nu e o piesă, e un animal fantastic gata să cânte, să danseze, să se isterizeze și să ofteze, pe scurt, să se dea în spectacol”, notează Iv Cel Naiv.

Regizorul Adonis Tanța pune în scenă un spectacol tip show de wrestling, toate personajele făcând parte din staff, de la luptătoare, povestitor și arbitru. El imaginează un univers în care fiecare personaj își transformă caracteristica principală în super putere, creând niște persoane compacte, la limita clișeului. Pentru a expune cât mai bine efortul la care sunt supuse personajele feminine, Adonis Tanța propune un univers glam care compensează tristețea și durerea din spatele perucilor, genelor mari și costumelor sclipitoare.

Planul exuberant al showului este valorizat de muzica pop cu elemente dub step, joc de lumini și lupte coregrafiate fiind contrapunctat de planul nespectaculos, poetic, intim și uman al protagonistelor în momentele lor de singurătate, fiind expuse publicului vulnerabilitățile și dorințele acestora. Un show exploziv ca pretext de deconstrucție al prejudecăților legate de feminitate și echilibru psihic.

”A fost o fată ca niciodată”, operetă experimentală în premieră națională

Spectacolul cuprinde șapte personaje, șase fete: femeia, profesoara, călugărița, generăleasa, călugărița, copilul și un povestitor, textele pornesc de la poeziile lui Iv cel Naiv, regia este semnată Adonis Tanța, muzica Renata Burcă, scenografia Denisa Berceanu, iar coregrafia Rácz Endre. Protagoniștii sunt: Otilia Panainte, Adonis Tanța, Anca Daniela Mihuț, Lorena V. Puican, Paula Maria Seichei, Rácz Endre și Renata Burcă.

__________________________________________________________________

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.